What’cha gonna do, Katie?

M-am inscris la Concursul LG, sa moara bibi. E organizat pe blogul lui Bobby Voicu si poti castiga un LG LCD LH5000 de un metru, manca-tz-ash!

Omegle e un site foarte simpatic, unde poți să intri în conversații cu oameni necunoscuți. Partenerul de conversație nu are un nick, ci e doar ”stranger”.

Am testat în câteva seri singuratice site-ul și am vorbit cu câțiva indieni, un turc și un cipriot.

Turcul a fost cel mai simpatic.

Stranger: so, where u from?
You: Romania
Stranger: OOOO, GICA HAGI!!!

Cu un indian am făcut eu o fază similară.

You: where u from?
Stranger: India
You: OOO, SLUMDOG MILLIONAIRE!!
Stranger: … It’s not all like that, you know…. wtf

Alt indian m-a trimis în străfundurile depresiei:

Stranger: how old r u?
You: 22
Stranger: Oh.
You: how old are you?
Stranger: 19
You: ……..
Stranger: Come on, it’s ok, you’re still young!!
You have disconnected.

Iar cipriotul, după ce mi-a mărturisit că e fan Tupac (iar eu i-am povestit că am avut un poster cu Tupac vreo 5-6 ani pe perete – it’s no lie, chiar am avut), m-a întrebat câți ani am.

You: 22
Stranger: Oooo, big sister! I’m 19.
You: You did not just say that.
You have disconnected.

În timp ce scriam postul ăsta, am vorbit și cu un rus de 18 ani.

You: how old are you?
Stranger: 18
You: oh
You: i’m 22
Stranger:
Stranger: what the hell are you doing here then?
Your conversational partner has disconnected.

Acum o să mă ascund sub pătură și o să plâng.

Știrea asta e despre moartea lui David Carradine. Din păcate, n-a fost cel mai demn mod de a muri, dar până la urmă moartea e moarte, circumstanțele sunt mai puțin importante. Știrea ne povestește cum, probabil, Carradine a murit în timp ce se masturba. Vă rog acum să citim împreună declarația medicului legist:

“Nu este sinucidere sau crimă, ci a murit (…) după masturbare”, a spus Porntip.

Ați prins-o? Ok, încă o dată.
Read the rest of this entry »

În primul rând, scriu aceste rânduri în timp ce ascult pentru a patra oară melodia care a câștigat ieri la Eurovision. Just had to get that straight.

Bun. Povestea de azi s-a întâmplat acum câteva săptămâni în metrou. Rămăsesem fără baterie la iPod, așa că trăgeam cu urechile inappropriately la discuțiile celorlați. Un tip îmbrăcat la costum îi povestea unei gagicuțe cum a fost la o petrecere cu câteva zile înainte.

- Păi, știi, nu prea aveam eu chef de petrecere, așa, mi-am pus un pahar de vin și am stat la calculator, să bag muzică.
- Îhi, hihi.
- Și venise o gagică, nu știu cine era, care se îmbătase rău și tot venea la mine să mă întrebe de ce nu dansez. Și o ținea într-una că sunt țăran, că nu știu să mă distrez… Și nu tăcea. Eu tot mă uitam la paharul de vin din mâna mea, la ea, la pahar de vin… Și ea tot o ținea că sunt țăran și că nu mă distrez. Așa că…

(stop cadru: la momentul ăsta al poveștii aș dori să le comunic celor care cred că tipul îi va vărsa paharul de vin în cap tipei un mare ”Ha! Sucker!”)

- Așa că… i-am spart paharul de vin de cap.
- Hihihii, ce tareee. Să mori tu că ai făcut astaaa!!!
- Daa, hehe, și era așa plină de sânge, i-am dat-o bine!
- Hoho, hehe, hihi, ce mișto.

(!!!!!!!!!!!!!!)

În weekend am fost la Sibiu cu câțiva colegi de serviciu. Vineri noapte am petrecut într-un fel de Club A al Sibiului, unde am dansat pe Salt n Pepa, Roxette si Compact, iar colegul Ionuț a făcut mișto de mine pentru că nu empatizam cu cele trei formații, iar eu de el pentru că era în viață când ele erau pe val.

Pe la 4 și ceva dimineața ne-am cărat trupurile tinere și în vogă, respectiv retro și cunoscătoare de versuri Compact spre viluțele unde ne cazasem. Colegul Cristi cu care am împărțit romantic un pat s-a dus să facă duș, iar eu am dat pe OTV, încurajată de cele câteva cocktailuri consumate cu drag. Acolo, la 4 cam și jumătate într-o vineri noapte, cine putea fi? Nikita în cel mai tare concept de emisiune ever.

Ce se întâmpla: pe bandă scria ”Nikita și-a cumpărat o sticlă de clor pe care o va bea la sfârșitul emisiunii.” Sus, ”Nikita vrea să se sinucidă din cauza mamei vitrege.”, iar în televoting… ”Vreți ca Nikita să moară?”. Recunosc că am trimis un SMS cu un text pe care nu-l voi dezvălui. Cum am povestit și colegilor la masa de a doua zi, eu sunt genul de om care se uită la teleshopping, dă mesaje la emisiunile alea cu femei care urlă și te roagă să ghicești un cuvânt complicat gen ”mama”. I suck.

Din păcate, nu am reușit să vedem și sfârșitul emisiunii, pentru că atunci când eram tăvălită pe jos de râs, a ieșit colegul Cristi din duș, plin de sânge. Nu, nu e un scenariu al unui film de categoria B în care colegul Cristi se transformase într-un monstru-Nikita care avea să mă alerge prin vilă în timp ce eu aș fi fost sumar îmbrăcată. Ci colegului Cristi îi căzuse ușa de la duș (de sticlă!) pe el.

Auzisem un zgomot ciudat din baie și am întrebat ”Cristi, ești ok?”. Dar Cristi era: a. plin de sticlă; b. dezbrăcat, iar partea b. conta mai mult pentru integritatea lui, așa că a glăsuit un ”da” ca să-și tragă nădragii pe el înainte să iasă plin de sânge.

Ok, nu era chiar plin de sânge și a potolit tăieturile repede. Dar a fost o seară destul de exciting.

(pentru domnișoarele care vor să-i ofere consiliere colegului Cristi, dau numărul lui de telefon contra unei pungi de pufuleți).

Cred că tuturor femeilor cu telefon mobil și oarecum în floarea vârstei li s-a întâmplat următorul scenariu: primești un bip de la un număr pe care nu-l cunoști, suni înapoi, dai de un cocalar simpatic care, chiar după ce-i zici ca you’re not interested, te sună și îți dă mesaje luni de zile. E clasică povestea. Mie mi s-a întâmplat de zeci de ori. Și cum nu am vocea cea mai hot la telefon, probabil li s-a întâmplat și altor tipe.

Pe vremuri, eram împreună cu un tip care lucra la o companie mare de telefonie mobilă. Și avea acces la baza de date. Așa că, cum mă suna un nefericit, îi semnalam, îl căuta in baza de date și apoi îl suna, se dădea drept inspector la poliție și-i turna ăluia toate activitățile lui de pe numărul respectiv în ultima lună (pe cine a sunat, la ce oră, cât a durat), plus informații gen nume, adresă, preferințe culinare. Și tipul se speria și se potolea.

Ei bine, după ce m-am despărțit de contactul meu special de la compania cea mare de telefonie, am rămas singură pe metereze. Și acum să ajung la point și să vă povestesc despre ultimul meu ”crush” telefonic.

A început într-un dulce clișeu, cu un bip de la un număr necunoscut. Întotdeauna sun înapoi. Nu răspunde. Uatevăr.

A doua zi, primesc un mesaj, and I quote exactly: ”Ce.faci.de.unde.ai. nr.meu.astept.sms.pa”
La câteva minute, încă un mesaj: ”De.ce.nu.vrei. sa.spui.cum.techeama.si.de.unde.esty.pa.”
Am trimis înapoi: ”Îmi pare rău, nu cunosc numărul. Habar n-am cine ești, sorry.”
Imediat, alt mesaj: ”Nu.anceleg.ce.ai.vrut.sa.spui.”

N-am mai răspuns. Am crezut că s-a sfârșit povestea. But wait!
A doua zi: ”Ami.spui.si.mie.cum.te.cheama. si.de.umde.esti.ca.eu.sunt.ionut.din.deal.frumos.ast.sms.pa.”
Oricât de impresionată am fost de Dealul Frumos, m-am ținut tare. De la mine, nicio reacție.

Mai trece o zi, primesc alt mesaj criptic: ”Capra si 3 izi si au pus usa metalica la casa NOUL SEMNAL AL CAPREI pt iezi va fi Sugi laptic lupul aude si dupa ce capra a plecat se duce la iezi si le spune sugi laptic sugi laptic dar iezii dupa usa sugi pulica sugi pulica ka ne a pus vizor mamica” – voiam să-i răspund cu ”Nici măcar nu rimează, idiotule.” Dar n-am făcut asta.

Mai trece o zi, alt bip. Uitasem numărul, așa că sun. Întreb ”Cine ești?”. ”Un admirator de-al tău, păpușă”. Închei politicos și închid. Din momentul ăsta, nu am mai trimis niciun mesaj și nici nu am mai sunat. Totuși…

Pe seară, primesc un mesaj-imagine care ar fi trebuit probabil să-mi frângă inima. În imagine era un… avion și următorul text: ”Ati.trimit.imagina.asta.sa.vi.acuma.la.mine.acum.pa”.

Trec două zile. Alt mesaj:
”Buna.ce.faci.ami.spui.si.mie.de.unde.esty.ca.ati.spun.si.eu.de.unde.sant. ast.sms.pa.” Da, și pe mine m-a frapat modalitatea excelentă de negociere.

Câteva zile mai târziu, Ionuț din Deal Frumos cedează sub presiune și răbufnește: ”Buna.ce.faci.ami.spui.odata.de.unde.esti.ca.stiu.cum.te.cheama.pa.” Eu, nimic.

Mai trece o zi, are deja inima frântă și capitulează: ”Ce.faci.te.rog.frumos.daca.nute.superi.sterge.si.tu.nr.meu.pa”

Zic ”am scăpat”. Dar stai! Se pare că micul Ionuț are îndoieli. Trimite în aceeași zi alt mesaj: ”Scuzama.ca.tentreb.daca. esti.din.deal.dami.un.bip.sau.sms.ca.vreau.sa.te.antreb.ceva.pa.”

That was the last I heard of him. În schimb, urmează partea a doua: Pietroșița Saga. Stay tuned.

Când eram mică, asta pe la începutul anilor ‘90, erau la mare modă abțibildurile (când am aflat că nu se numesc ”apțipilde”, cum le ziceam eu, I almost fainted). Fiecare gumă avea un abțibild și eu strângeam din toate. Nu prea aveam criterii, îmi plăceau și alea cu Barbie, și alea cu Action Man, mașini sau Spice Girls. Dacă se lipea, era good enough for me! Puneam abțibildurile astea peste tot. Pe bibliotecă, pe ușa de la frigider, pe ușa de la cameră…

Între timp, pe cele de pe bibliotecă le-a răzuit mama, frigiderul l-am schimbat. Ușa de la cameră, totuși, a rămas cu abțibildurile vechi, jumătate cojite, pe ea. Și, prin clasa a 8-a, am realizat că m-a maturizat și nu mai e cazul să am tot felul de minunății pe ușă. Totuși, pentru că nu le puteam dezlipi, am găsit o variantă de mijloc: o prietenă mi-a dat un poster imens cu Axe, care acoperea toată ușa. Posterul era destul de nașpa, dar era cel mai mare poster pe care îl puteam găsi atunci. Așa că l-am păstrat.

Până acum câteva zile. Posterul a stat pe ușă cam 8 ani. Între timp, am făcut schimb de camere cu mama și abia acum ea și-a dat seama că posterul cu Axe e nașpet și nu prea se potrivește cu personalitatea ei de mamă serioasă. Așa că l-a dat jos. Pentru că au trecut 8 ani, uitasem cum arăta ușa. M-am uitat cu ceva nostalgie la abțibilduri (care, apropo, nici acum nu se pot dezlipi – that’s some kickass glue) și, când am ridicat privirea în sus, am înțepenit. Era un element pe care-l uitasem.

Ca orice copil independent, am vrut să personalizez camera încă de la ușă. Așa că am decupat niște litere și le-am lipit pe ușă, scriind ”Camera Alinei” (yes, creative, I know). Asta nu e partea fucked up totuși. Partea fucked up e că am decupat literele cu care am scris ”Camera Alinei” din… Calendarul Ortodox…

Oh, yes.

Mi-am amintit de o intamplare tare haioasa de la Sziget, anul asta.

Ajunsesem noi, eu si colega Raluca, tinere imbujorate, in prima zi la Sziget. Am primit niste guma gratis de la promoterite smechere, am facut pisu la toaletele Toi Toi si am mancat un langos unsuros. Imbuibate si fericite, stateam la coada la un bancomat, sa scoatem pesches.

Cum coada era lunga, am inceput sa filozofam:

- Mai, stii ce e tare aici? Ca sunt atatea natii, ca putem sa zicem orice in romana, nu intelege nimeni!
- Aaa, da, ce tare! Putem sa zicem ceva gen “uite, tipa aia ce grasa e, parca ar fi un pitic de gradina actor in filme porno de categoria B”.
- Uuuu! Si tipul alaaa cu fusta! Si copilul cu degetul in nas!
- Si putem sa si zicem cuvinte porno si sa nu aratam ca niste birjari perversi si jegosi!
- Aaaa, ce tare! Pula!
- Pizda!
- Coaieee!
- Cur!
- Futai!
- Lindic!
- Carici!
- Ce tareeee! Nu intelege nimeeeni!
In acest moment, tipa din fata noastra, o bunaciune finuta cu ochi albastri si pielea fina si alba, se intoarce si zice: “Stiti, va inteleg eu, ca sunt tot romanca”.

Da, romanii in strainatate sunt niste tarani.

Azi, mai pe după-masă, mă întreptam spre casă. Am ajuns în stația de autobuz. Pe băncuța din stație erau trei băieți, cam pe la 10 ani. Când m-a văzut, unul dintre ei s-a tras mai înspre dreapta și mi-a făcut semn că pot să stau, dacă vreau. Am zâmbit.

“Nu-i nevoie, mulțumesc mult.”
“Auzi?”, întreabă unul dintre el.
“Hm?”, eu.
“Pot să te întreb ceva?”
“Sigur că da!”, zic cu un mare zâmbet. Am dus mâna spre mobil, eram sigură că vor să mă întrebe cât e ceasul.
“Tu ai un bărbat?”.
…
…
“Ziii, ai?”
Holbez ochii: “Ce, ma?”
“Da’ câți ani ai?”
“22″, am mințit. Am mai adăugat un an, ca să par persoană serioasă, adult din ăla nașpa cu care n-ar trebui să aibă glume din astea.
“22??? Io ți-aș fi dat vreo 19, așa!”, zice altu’.
“Da, știu. Da’ tu câți ani ai?”, întreb eu.
“14″, zice puștiu mândru.
“Hai, ma! Mulți înainte”, zic.
“Și îmi dai și mie aidiu tău de mess?”
…
“Păi ce să vorbim noi pe mess?”, întreb eu.
“Io știu, una, alta…”
“Hm. Nu.”
“Mă, da nu mai vine autobuzu’ ăsta, în pula meaa”, zice altu’.
”Băăă, ai grijă cum vorbești, că e și o fată aici”, îi răspunde primul, serios.
Zâmbesc pentru o secundă și mă gândesc că probabil n-am auzit replica asta live de la un tip peste 18 ani. Pe de altă parte, eu înjur ca un birjar. Totuși, zâmbetul meu probabil a fost perceput ca o chestie gen ”Pulaaaa, hihi, omgiwantsome”, că puștiu cu înjurătura a dat replică rapid:
”Lasă, mă, crezi că ea nu știe ce e aia, hîhî!”.
Puștiu celălalt, moralist, i-a tras un ghiont lu ăsta și au tăcut toți o perioadă. Între timp, în stație a apărut o altă tipă (aka fresh meat). Puștii au șușotit nițel și unul dintre ei, the designated joker probabil, a dat o replică care, când ai 10 ani, probabil e genială: ”Auzi, fataaa? Tu ai șoșete pe tine?”, apoi râs general. ”Fata” nici n-a clipit.
Din fericire, îmi sună telefonul și cineva mă anunță că stau în stația greșită – casa mea era în direcția cealaltă. Cu telefonul la ureche, plec din stație, să o caut pe cea din sensul opus. Puștii se ridică și ei de pe scaun (o secundă am crezut că or să mă urmărească – copii, copii, da erau trei!) și strigă înspre mine: ”Fataaa, pleeeci?”. Mă întorc, zâmbesc, fac cu mâna.

Kids nowadays. Now I get the saying.

Domnul Iulian Urban a scris o chestie (nu dăm link, pt că nu ne place, e cu spam, cu de-alea, şi, mai important, am închis fereastra de firefox cu post-ul lui şi nu mă mai întorc) despre o fetiţă de 6 ani violată de unchiul său. Şi pointul postului era că el va susţine în Parlament introducerea curţilor cu juraţi, aşa că şi-a întrebat cititorii ce pedeapsă i-ar da omului. Şi cititorii au dat româneşte cu mucii-n pointul lui Iulian, venind cu idei sângeroase şi dobitoace.

Spre exemplu, Radianu Mihai vine cu un plan bine pus la punct: “castrare,6 ani puscarie unde de 3 (trei ) ori pe saptamana sa fie obligat ca timp de 8 ore sa vada filme porno,iar dupa eliberare,sa fie obligat ca timp de inca 6 ani sa se prezinte la politie,odata pe saptamana unde sa fie supus aceluiasi tratament (8 ore de filme porno)!”

Mircea gândeşte la viitoare integrare socială a violatorului după ce va ieşi din închisoare: “castrare si marcare pe frunte cu fier incins “violator”

O altă persoană nu înţelege de ce s-a interzis pedeapsa cu moartea şi vrea un referendum pe tema asta. Partea amuzantă e că persoana se numeşte “Pantera roz cu picăţele”.

Parmalat este mai blând, totuşi. “Violul este o infractiune, o fapta reprobabila, dar in fond si la urma urmei nu s-a intamplat absolut nimic! N-a murit nimeni, nu s-a imbolnavit nimeni grav, etc…”. El argumentează solid: “Ba voi sunteti nebuni??? Da cand va baga doctorul anoscopul sa va trateze de hemoroizi pe ala de ce nu vreti sa-l omorati???”

Andi îi urează mult succes violatorului şi îi prezice “Bv bulane , vei fi o noua ( un nou ) NAOMI .”

Dorina Avramut este pacifistă. Ea vrea dragoste în lume, aşa că spune: “Inchideti-l pe “violator” dar tratati-l cu iubire, in acest fel ii mai dati o sansa!”

Doru Uţa, însă, e cel mai visător. El e în aşteptarea unui Batman autohton. “Din pacate in Romania pedeapsa prevazuta in Codul Penal nu este suficient de mare pentru astfel de ” asa zisi – oameni “. Probabil ca este timpul sa apara si la noi” JUSTITIARI” dupa modelul fimelor americane.”

Iar Subtirelu Anca pune punctul pe “i”: “Sa fie violat timp de sase ani si apoi executat.”

Apropo, din 57 de comentarii, un singur om a precizat că juraţii nu aleg pedeapsa, ci stabilesc vinovăţia sau nevinovăţia. Dar, desigur, scenariile în care inculpatului i se tăiau organele genitale, limba, mâinile şi corzile vocale, apoi era pus într-o celulă cu cei mai feroce poponari (scenariu al comentatorului Madcat) erau atât de enticing, încât nu s-au putut opri.