Why, God, Why? sau E Nașpa, Bă, Să Fii Femeie

În Gilmore Girls, e un episod în care Lorelai caută un partener pentru un dance marathon. Începe să judece toți bărbații din oraș după caracteristici precum înălțime, greutate, anduranță, flexibilitate, suavitate în mișcări. Până la urmă, alege să danseze cu fii-sa, după o judecată tare dubioasă.

Well, în cam același stil, mă gândesc cu seriozitate să analizez pe viitor prospecții parteneri de viață după următoarele trăsături:
- Abilitate de a căra lucruri grele (gen cumpărături, frigidere, calorifere), pentru că eu am zero upper body strength
- Capacitatea de a repara instalații electrice, pentru că am trei prize și două becuri în casă care nu funcționează
- Cunoștințe reparare centrale termice, pentru că centrala noastră scoate bulbuci amenințători și, dacă e să o ascultăm pe mama, ”într-o zi o să explodeze și o să ardem ca șobolanii” (eu încerc să nu fiu atât de dramatică)
- Prestanță în fața electricienilor, muncitorilor de orice fel sau instalatorilor care vin să ne repare chestii (pentru că atunci când dau de două femei în casă, fac lucru de mântuială și așa ne-am ales cu o poliță strâmbă la baie, gresie în pantă, prize care se strică a doua zi etc.)

Desigur, în condițiile astea, probabil viitorul meu soț va fi Pandele, zilierul. Cu toate astea, e mai bine decât să:

a. înjuri de neamuri toți bărbații care ți-au călcat vreodată pragul atunci când vii cu 10kg x cumpărături de la piață și te oprești de 20 de ori pe drumul de 10 minute spre casă, pentru că te dor mâinile
b. țopăi veselă pe lângă zugrav, făcându-te utilă, pentru ca apoi să te pună el să zugrăvești tu la tine în cameră, că tot ești așa eager și în jur nu-i niciun bărbat care să-ți ia apărarea, pe sistemul ”las-o, meștere, că e mică și împiedicată”
c. ai impresia că poți să cari singură bradul de Crăciun care e mai înalt decât sufrageria și să ajungi să momești un puști de 14 ani care să ți-l care până acasă contra 10 lei
d. îți vină ideea că poți repara tu singură prizele din casă, pe modelul Top Gear, ”how hard could it be?” (povestea asta rămâne în suspans până chiar mă lovește nebunia și voi băga șurubelnița în priza – I’ll let you know how that turns out).

În concluzie: Pandele, take me home.

The Odd Couple

Copii bătuți, Chirilă propus la Premiul Nobel pentru Pace sau soacre neîmbrâncite pe scări. Dacă sunteți de părere că avem anul acesta niște alegeri destul de colorate, să știți că mai rău ar trebui să le plesnească obrazul de rușine prietenilor filipinezi.

Dintr-un articol de pe Hotnews, aflăm că anul acesta s-au înscris în cursa pentru alegerile prezidențiale următoarele persoane:

1. Daniel Martina, al cărui principal (și, mă hazardez să spun, singur) punct al programului este trecerea întregii țări de la standardul de curent de 220 de volți la 110.
2. George Samia, (auto-)poreclit ”puiul de găină”, care are ca principal atu faptul că imită perfect cântecul cocoșului.

și

3. Rigoberto Madera (auto-)proclamat ”comandatul șef al Pământului, Împăratul, ultimul Mesia”.

Nu știu despre voi, dar când am citit că ultimul dintre cei trei are de gând să candideze și la alegerile prezidențiale americane, pentru a-i succeda lui Barack Obama, nu am mai avut niciun dubiu. Păcat că nu trăiesc în Filipine.

Am făcut o mică cercetare și am descoperit și alți candidați-minune, care îi pun la respect pe ai noștri Vadim, Oprescu, Manole sau Potîrcă.

Spre exemplu, îl avem pe Henry Krajewski, care a candidat pentru președinția SUA în 1952, 1956 și 1960, din partea Partidului Săracilor. Mergea ”on campaign” întotdeauna cu un porc sub braț. Cu toate astea, a obținut 23.000 voturi atunci când a candidat pentru Senat.

George Francis Train a candidat în 1872 și era de părere că longevitatea putea fi atinsă doar dacă refuzai să mănânci animale moarte și dacă nu purtai lenjerie intimă.

Însă cel mai interesant a fost de departe Leonard “Live-Forever” Jones. Între 1840 și 1860, a candidat la fiecare alegere. Când, în 1867, nu a fost ales pentru funcția de Guvernator al Kentucky-ului (pentru că, ah da, nu a primit niciun vot), s-a auto-proclamat Guvernatorul de drept. Iar faptul că adevăratul Guvernator a murit la cinci zile după învestirea sa nu a făcut decât să-i întărească credințele lui Jones (în plus, el mai credea că asasinarea lui Lincoln a fost o pedeapsă divină pentru națiune, care nu a fost în stare să-l aleagă pe el drept președinte). Credea că e nemuritor, așa că, atunci când a făcut pneumonie în 1868, a refuzat orice tratament și, well, a murit.

Nu știu despre voi, dar eu i-aș urmări mai cu drag în talk show-uri pe fiecare dintre ăștia în locul celor doi maimuțoi de acum.

Libertate, frate, poate facultate

Săptămâna trecută, am fost împreună cu Iulian să ne ridicăm diplomele de licență. În timp ce stăteam la coadă, am rememorat evenimente importante din viața de student, cum ar fi toate mesele de o calitate chestionabilă de la cantină sau faptul că, în cuvintele lui, cât eram studenți stătea mai mult cu mine pentru că era mai bine decât să nu-l bage nimeni în seamă.

O geantă în cap mai târziu, am descoperit și că la cozile pentru ridicare diplomei erau mulți senior citizens, la 50+. Iulian zice: ”Uite, mă, că nu trebuie neapărat să ridice studentul diploma, pot să vină și părinții”. Eu i-am zis: ”Stai liniștit, că astea-s cozi comune, și pentru facultățile private. Tot ce vezi aici sunt studenți”. ”N-are cum, mă”. ”Just wait and see”.

În fața noastră era un domn, 50+, care părea proaspăt coborât de pe tractor. Roșu în obraji, câțiva dinți lipsă, a împrumutat ochelarii cu rame roz ai nevestei, pentru că ”nu văd să semnez aicili-șa”. Secretara i-a dat din greșeală o altă diplomă, a unui bărbat care avea același nume de familie și, când a depistat greșeala, omul nostru s-a amuzat foarte tare: ”Haha, nu sunt eu ăsta doamnă, ia vedeți ce ceafă are ăsta, ca de bivol. Eu știu de la mămica că bărbatu’ tre să fie puțin mai frumos ca dracu’, da’ nici chiar așa. Îi cer scuze tizului meu, Costică (n.a.: cel de pe diploma greșită) și, dacă-l vedeți, să-i ziceți că-i dau o țuică, că-i băiat simpatic.”

I se dă diploma corectă, își potrivește ochelarii roz pe nas și trage o semnătură cu litere mari, caligrafiate perfect, ca în clasa I. Schimb o privire cu Iulian și întind gâtul să văd ce scrie pe diplomă.

Facultatea de Psihologie, Universitatea București.

Să se noteze vă rog că femeile au întotdeauna dreptate.

Follow the cops back home

Am fost zilele astea să-mi ridic cazierul de la Poliție.

Nu știu dacă mi se întâmplă doar mie, dar de fiecare dată când aștept să-mi găsească numele în computer, mă gândesc la următorul scenariu:

Polițistul face ochii mari, își împreunează mâinile în spatele cefei și-mi zice:
”Domnișoara Marin, din păcate nu vă pot elibera cazierul.”
”… Dar de ce?”
”Păi spune aici că sunteți sub urmărire penală.”
”Poftim?!”
”Da, scrie că trebuia să ajungă un echipaj la dumneavoastră în curând să vă înștiințeze.”
”Glumiți.”
”Nu. De fapt, știți ce, dacă tot sunteți aici, cred că vă arestăm acum.”
”…!!!!….”
”Mișule, vino-ncoa nițel. Adu și cătușele alea.”

: ))

De fapt, în timp ce verifica numele meu pe computer, polițistul a avut un face-off cu un cetățean vigilent care venise să reclame câteva neregularități. Având în vedere că ne aflăm in Pantelimon, cetățeanul vigilent era, desigur, Baba Cartierului. Soție de Bulibașă.

Baba Cartierului: Șefuu, dă și mie o hârtie, să completez declarația aici-șa.
Polițist sexi: *placid* Hârtie, ce hârtie?
BC: Hârtie, șefu, care-o fi. Ți-o și plătesc. Dă-mi din aia la o mie.
Polițist sexi: A, păi nu mai am la o mie.
BC: Hauliu. Da’ de care ai, șefu?
Polițist sexi: Scumpe, că aici la Poliție e mai scumpă hârtia. Tocmai s-a terminat aia de o mie, ai ghinion.
BC: Hauliu. Șefu, da nu-mi trebe cine știe ce hârtie. Doar să scriu aici o declarație. Un petec, ceva…
Polițist sexi: *rupe un capăt de hârtie, cam cât jumătate de post-it* Na de-aici. Fac cinste eu azi.
BC: Sărumâna șefu. Sârumâna.
Polițist sexi: *îmi face cu ochiul și zâmbește*
Eu: *leșin de emoție*

Oedipus, Oedipus

In seara asta am fost la operă cu niște colegi de serviciu – Oedip. Spectacolul a fost simpatic, însă marea problemă a fost că 90% din cei de pe scenă aveau același costum. Așa că, la final, când veneau rând pe rând pentru aplauze, habar n-aveam care a fost care. Am stat la balcon și nu prea băteam până pe scenă, să le distingem fețele. Așa că s-au născut ceva discuții.

- Asta cine e?
- Maică-sa, cred.
- Și asta, care vine după ea?
- … Tot maică-sa?

(apare tipa care a jucat Sfinxul, îmbrăcată într-un costum negru. Se aplaudă mai cu sârg.)
- Vedeți, mă, dacă s-a îmbrăcat diferit? Lumea apreciază.
- Și ăla negru care respira greu…?
- Era Sfinxu, măă.

- Ăștia ar trebui să aibă costume specifice, după rol. Cioban – gumari. Rege – coroană mare. Tezeu – … ăă, un ”T” mare pe piept?

Altă treabă ar fi că Oedip era cam tăntălău. Adică, dacă îți prezice oracolul că-l vei ucide pe taică-tu și vei face lucruri murdare cu maică-ta, n-ar fi o idee buna să încerci să nu te însori cu nicio văduvă? Just to play it safe…

Word.

Lui Akon ii sunt datoare cu multe. In primul rand, imi furnizeaza o gramada de glume. Cand vreun prieten de-al meu se tunde mai scurt, ii cant “Konviiiict… Musiiiic…”. Apoi, cu vara-mea ii zic mereu “Acorn” (ghinda) si apoi ne hlizim de gluma foarte tare pe care am facut-o pentru a 23-a oara. In al doilea rand, cand sunt mai trista, ma sedez cu “Sorry, blame it on me” si cand zice “You can put the blame on me” oftez si-l pup pe obraz imaginar (in timpul liber ascult muzica mult mai buna, trebuie sa ma credeti).

Fiind atat de indatorata, m-am gandit ca putinul pe care il pot face e sa aflu mai multe chestii despre el. Din pacate, bietul Acorn (hihi) are o pagina de Wiki care pare facuta din bucati de biografie ale lui Al Capone, Mama Tereza, Hugh Heffner si Martin Luther King.

Aflam din primele randuri un lucru foarte dragut despre Akon – e musulman si spune ca n-a baut alcool niciodata, pentru ca religia ii interzice. In schimb, o mare parte din viata a fost traficant de droguri. Se spune ca a avut trei sotii si sase copii.
Apoi, in momentul asta, pe langa cariera muzicala, Akon detine o mina de diamante.
…
Da, a freekin’ mina de diamante.
A fost acuzat ca face trafic cu “blood diamonds” (din cate am inteles eu, diamante exploatate din zone de razboi), dar a negat totul cu o propozitie care i-a pus pe toti la respect: “I don’t even believe in conflict diamonds. That’s just a movie. Think about it. Ain’t nobody thought about nothing about no conflict diamonds until the movie came out.”
Voi incheia cu un comment de pe YouTube la unul dintre videoclipurile lui:

AAAAAAAAAAAAAAAAAkon
AAAAAAAAAAAAAAAAA kon
AAAAA AAAAAkon
AAAAA AAAAAkon
AAAAAAAAAAAAAAAAAkon
AAAAAAAAAAAAAAAAAkon
AAAAA ? AAAAAkon
AAAAA AAAAAkon
AAAAA AAAAAkon
AAAAA AAAAAkon You re the best.
Respect from Liliesti-Baicoi-Prahova-Romani a-Europa-Earth
(multumesc, theo831)

PS: Am uitat sa va spun ca numele lui complet este “Aliaune Damala Bouga Time Puru Nacka Lu Lu Lu Badara Akon Thiam”, ceea ce face gluma noastra cu “Acorn” foarte penibila.

Scary monsters and super creeps

Nu știu cum sau de ce, dar în ultimii ani m-am transformat în cea mai fricoasă persoană din lume. Am mai multe fobii decât degete la mâini și picioare și se face constant mișto de mine, pe bună dreptate. Aș vrea să fiu mai ninja, dar, din păcate, I’m a ninja-wannabe pussy. Să vă povestesc.

Acum un an, mergeam cu trenul înspre Târgu Mureș. M-am trezit pe la 3 noaptea într-un vagon plin de oameni adormiți și mi s-a părut că trenul merge atât de repede, încât o să ne prăbușim de pe șine și o să murim. Eh, erai abia trezită din somn, veți zice. Nu chiar. Jumătate de oră terorizată mai încolo, eram perfect trează și aveam de gând să mă duc la conductorul de tren și să-l rog politicos să încetinească. Noroc că am fumat câteva țigări ilegale la capătul trenului și m-am răzgândit. Dar până am ajuns dimineața la destinație am stat cu frică.

Acum vreo doi ani, în stația de metrou de la Unirii stătea lângă mine un biet tânăr cam palid, îmbrăcat cam ciudat și cu un rucsac pe care erau scrise câteva cuvinte în arabă. M-am speriat groaznic, mi s-a părut foarte tulburat și terorist, așa că nu m-am urcat în metroul care a venit în stație. Am așteptat să aud o explozie, care n-a mai venit. Colegele mele de la Evz, unde lucram atunci, mi-au zis că bietul băiat avea probabil o decepție amoroasă și foarte puțini bani pentru a-și cumpăra un rucsac de firmă și că sunt nebună.

Vara asta, veneam din Bruxelles cu avionul. Era cam înnorat afară și am prins niște turbulențe îngrozitoare, aș spune eu. Restul pasagerilor cred că nu erau de aceeași părere, întrucât sforăiau, dezlegau cuvinte încrucișate și niște copii din spatele meu făceau ”Weeee” de fiecare dată când avionul tremura puțin. Eu eram transpirată toată, citeam CanCan ca să mă distrag de la moartea-mi iminentă și mă gândeam, ca Miranda din Sex and the City când se îneacă cu Chinese food, că dacă voi muri voi rămâne perpetuu tipa care a murit citind ultimele aventuri ale lui Lazarus cu Andreea Tonciu în Costinești. Când avionul s-a pregătit de aterizare, mi-am luat capul în palme și am început să mă bâțâi, îngrozită (și semănând, foarte probabil, cu un terorist care-și spune rugăciunile înainte să arunce totul în aer).

Acum câteva luni, am fost la un film horror de mâna a treia la Multiplex. Am stat lipită de scaun tot filmul, la fiecare fază mai hardcore am fost this close să o iau la fugă și am blestemat ziua în care am decis sa văd așa o nenorocire. Căutând ceva validation, am adus filmul cu mine într-un teambuilding, ca să-mi sperii câțiva colegi. Era perfect – eram într-o cabană la munte, exact ca în film. Înconjurați, oarecum, de pădure, exact ca în film. Întuneric beznă în jur, exact ca în film. Iar eu sunt la fel de fermecătoare ca Liv Tyler, exact ca în film. Ok, poate ultima parte nu e corectă, dar restul erau tocma’ bune. Am dat “play” și mi-am acoperit privirea cu plapuma, rânjind perfid – nici nu știau ce-i așteaptă. Două ore mai târziu, unii adormiseră, câțiva se țineau cu mâna de burtă de râs iar eu eram total umilită.

Acum vreo lună, veneam de la o întâlnire spre birou – ne ducea șoferul celor cu care ne întâlnisem. În apropiere de IKEA a prins o bucată mai liberă, așa că a băgat (Doamne ferește!) 100. M-am albit, m-am prins de portieră și eram cât pe ce să îi rup oasele mâinii colegei cu care eram pe bancheta din spate, dar m-am abținut, ca să nu-l incomodez pe bietul șofer care mi se părea atunci un daredevil nerușinat.

Așadar, dacă vă aventurați vreodată să:
a. mergeți cu mine cu mașina
b. mergeți cu mine cu avionul
c. mergeți cu mine cu orice mijloc de locomoție care prinde mai mult de 10 km/h
d. stați lângă mine la un film de groază
e. well, anything
Să nu vă aud că vă plângeți sau că-mi ziceți ”Da’ ce ți se poate întâmpla, pt numele lui Dumbledore!!”. You have been warned.

Smile like you mean it

Intr-o seara, in metrou, s-a asezat o tipa tare frumusica in fata mea care nu se putea opri din zambit. Era singura si zambea fara sa-si dea seama. Ma uitam fix la ea si s-a prins si s-a oprit din zambit pentru o secunda, dar doar atat.

Si asta, right there, e cea mai faina senzatie din lume – sa nu te opresti din zambit.

Cand aveam 13 ani, m-am extra-indragostit de un tip dintr-a 8-a, pe care il medita mama la romana. Stateam si eu la meditatii, cica sa invat chestii pentru la anu’, cand aveam capacitatea. Intr-o zi, ne jucam amandoi cu o floare cat mama nu era in camera si i-am rupt petalele din greseala si nu m-am oprit din ras o ora – era cel mai amuzant lucru din lume atunci. In martie, imi legasem la mana clasicul fir de Martisor si povestea era ca daca baiatul de care iti place rupe firul, o sa te iubeasca 4ever. Asa ca am conceput un evil scheme si m-am prefacut ca vreau sa-l desfac singura si nu reusesc si l-am rugat sa ma ajute. L-a rupt si am zambit cretin toata ziua. N-a trecut mult si-am avut prima plimbare in parc, in care mi-a povestit despre toate jocurile pe care le are pe computer, despre configuratii si RAM si diferenta dintre Pentiumuri. Putea sa-mi povesteasca si despre cum functioneaza centralele hidroelectrice, il adoram. Desigur, n-a durat mult, dar mai zambitoare si fericita n-am fost niciodata.

Apoi, m-am amorezat pe mIRC de un tip care era student la Academia de Politie – chestie care, desigur, m-a pus jos si m-a facut sa mi-l imaginez in uniforma in timp ce ma apara de o gasca de bad guys. Am vorbit pe net cateva luni, ne dadeam beep-uri toata ziua si eram cu gura pana la urechi de cand ma trezeam pana cand ne ziceam noapte buna pe net. La un moment dat, un prieten de-al lui mi-a zis, misterios: “Vezi ca Florin te minte. Ai grija”. Dupa o isterie adolescentina, am aflat adevarul: nu doar ca nu era la Academia de Politie, ci nici macar nu era in Bucuresti. Era in clasa a 12-a la un liceu industrial din Campulung Moldovenesc. Mi-a frant inima.

Cand m-am angajat pentru prima oara, aveam cel mai frumos coleg din lume: Toni. Era DTP-ist, cam golanel si nu foarte inteligent, dar avea niste ochi verzi care ma terminau. Incercam in fiecare zi sa ma sincronizez cu el cand ieseam la tigara si ajunsesem efectiv sa-l pandesc pe holuri. Intr-o zi, ca sa-mi dau seama daca iesise deja la tigara si sa cronometrez cand il prind iesind din birou, am verificat cele 5-6 chistoace de tigari din scrumiera de pe hol, ca sa gasesc marca pe care o fuma el. A fost printre cele mai patetice momente ale mele. : )) In vreo luna mi-a trecut pasiunea, dar in luna aia ma culcam oftand dupa Toni cu ochii verzi si zambeam ca o prostuta cand intra la noi in birou (btw, Toni, daca undeva cumva citesti chestia asta, am mintit, nu te-am iubit o luna si ceva, sunt o tipa foarte demna si serioasa!).

Si asta, right there, e cea mai faina senzatie din lume – sa nu te opresti din zambit. : )

Cele mai proaste site-uri din .ro – fo shizzle

Întotdeauna m-au amuzat lucrurile penibile. Din când în când mai ascult Romanian hits from the ’90’s, gen 3se, Gaz pe foc, Dolly, mai citesc romane polițiste jalnice și unul dintre filmele care m-a distrat cel mai mult a fost Poveste de cartier, cu Sorinel Copilul de Aur.

Așa că postul ăsta era ”incoming” de ceva vreme. Basically, vreau să vă arăt 5 dintre cele mai penibile site-uri pe care le-am întâlnit în .ro

Locul 5. Hochland.ro

Probabil cel mai prost site corporate pe care l-am văzut ever. Numai o chestie vă zic: search bar-ul are pagină personală: http://www.hochland.ro/RO/searching.asp

Locul 4: Pruteanu.ro

Cum intri, te întâmpină un citat din Dante. Mai că mă așteptam să fie ”Abandon All Hope Ye Who Enter Here”. Dacă ajungi cu mouse-ul pe pătratul din mijloc, cursorul se transformă într-o… maimuță care ne zice, prietenesc ”Vă salut” și-și dă șepcălia jos. Simpatică maimuță. Pagina de About e absolut mistică, iar cea denumită ”Umor” începe cu o pisică psihedelică care te îndeamnă să dai ”Clic”. Dă clic și vei ajunge la o glumă incredibilă: un puștan îl întreabă pe taică-su: ”Tati, de ce avem 5 degete, dacă mausu’ are numa’ două butoane?”. I don’t know about you, but I’m still pondering. Ultima pagină de care vă povestesc se numește ”Idei trăite”. Vă las să descoperiți singuri ce conține.

Locul 3: dristorkebab.ro

Prima chestie mișto pe site-ul ăsta e shaorma învârtitoare, care probabil servește pe post de pandantiv hipnotizant (”eat our fattening disgusting products”). A doua chestie mișto e că în banner-ul de sus au reușit să scrie greșit ”Dristor” – ”Crezi că Drostor e prea departe?”. Oh, shut up, it’s a really hard word!

Locul 2: cetateacrestina.org

Spiritualiștii internauți au hotărât să se reinventeze. Așadar, au clocit primul site matrimonial creștin-ortodox din .ro. Dacă vrei să te înregistrezi ca membru și să-ți găsești un partener creștin-ortodox, trebuie să completezi câteva câmpuri simple: Sex, Varsta, Frecvența mergerii la Biserica, Părerea despre Ecumenism, Tipul de calendar după care te ghidezi (ca nu cumva, Doamne ferește, să-ți dai întâlnire cu preopinentul după calendarul nou, iar el să fie pe cel vechi!), Localitate, Obligații, Înălțime… The usual. Ah, nu, am uitat ceva. Una dintre întrebări se denumește ”Manele”, iar răspunsurile sunt ”Nu ascult” și ”Îmi plac”. Iar la sfârșit, în loc de un pârlit buton de OK, ai ocazia să dai click pe un butonoi pe care scrie ”Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă.” I shit you not.

Locul 1: tehfi.pub.ro

Pare că adminul site-ului s-a dat cu capul de tastatură atunci când a trebuit să înregistreze numele. De fapt, e vorba de site-ul Facultății de Optoelectronică și oficial cel mai super extra tare site pe care l-am văzut în viața mea. Experiența de a-l deschide pentru prima dată e nemăsurabilă, așa că nu vă povestesc nimic. Doar vă recomand să intrați pe el cu sunetul ON, să click-uiți pe butoanele din meniu stânga și să numărați asemănările cu Star Trek/Star Wars/Stargate. Și da, se pare că Facultatea de Optoelectronică e un loc real, oricât am râde noi de absolvenții lor și oricâte glume nesărate am face, de genul ”Și voi ce faceți, mă, acolo? Ochelari? Hîhîhîhî!”. (sorry, Vlad).

For those who wait for Sunday to be Monday

Duminică am avut cea mai white trash seară ever. M-am trezit singură acasă și cu niciun plan. Așa că am desfăcut o sticlă de vin și mi-am pus un film foarte prost: Knowing. (atenție, spoilers!) Basically, e vorba despre un ageing Nicholas Cage și extratereștri blonzi. Singura chestie mișto e că pe tot parcursul filmului omenirea e amenințată cu sfârșitul lumii, iar la sfârșit nu se întâmplă lucrul previzibil și Cage îi salvează pe toți. La sfârșit chiar mor toți oamenii de pe Planetă. Sunt salvați doar doi copii și doi iepurași care urmează să repopuleze Planetă, într-un fel de Noah’s Ark foarte fucked up.

În timp ce ma uitam la ”Knowing”, colegul Ionut se uita la un film și mai prost pe PRO TV, care avea ca personaj-cheie un Elvis chinez pe nume Elvis Fu. Îl voi cita pe Ionut când voi spune: ”I shit you not”.

Pe la al patrulea pahar de vin, filmul meu a început să devină mult mai distractiv.

Eu: i’m at my fourth glass of wine – my movie’s starting to look fun
ionut: You sure it’s the same movie?
Eu: nick cage is still drinkin and watching nature shows, so yea
Eu: i’m really starting to bond with his character, i competely understand where he’s coming from now – with the drinking and watching crap on tv
Eu: he speaks to me
ionut: That’s the wine talkin, so I’ll pretend you didn’t say you bond with a nick cage character

După film mă simțeam tare veselă și nu-mi venea să mă culc, așa că am băgat trei jocuri de Whist pe doizece. Doi dintre tipii cu care jucam erau foarte înverșunați și se înjurau reciproc la fiecare mână ratată.

La un moment dat, unul îi zice altuia (cu nick-ul ”dumnezeu”): ”Bă, tristule, da-te-n morții mă-tii!”, la care eu, cu o luciditate nebănuită pentru al șaselea pahar de vin: ”Băi, cu toții jucăm Whist duminică, la 2 noaptea. Cred că suntem toți cam triști. )”.

În concluzie, e mai bine să bei vin și să te uiți la un film cu Nick Cage și extratereștri de una singură în loc să te întristezi și să te uiți la Love Actually pentru a 12-a oară de una singură. I’ve been both ways, trust me.