Grenouille

Am fost o singură dată singură la film, prin liceu, pentru că nimeni nu voia să vadă Bad Boys cu mine, de fapt nici eu nu ţineam neapărat, dar mi se făcuse o pofta dementă de floricele şi mi-am băgat picioarele şi-am zis “un bilet” şi gata. Azi aş vrea să merg la ăla cu parfumul, deşi o să fie prost, sau altfel, ceea e şi mai rău, pentru că am respirat lângă cartea aia multă vreme, dar vreau să fiu acolo şi să mi se facă ciudă. Problema e că nimeni n-o să vrea să vadă filmul ăsta dacă nu-i fac reclamă ieftină şi altă problemă e că e la o oră proastă la care am treabă, poate mâine, deşi reclamă o să fie nevoie să-i fac şi mâine…

Blue as a spanked baby’s bottom

Când iei cămaşa uitată în baie, albastră şi o miroşi, nu te-aştepţi şi ţi se taie picioarele când simţi cât de tare miroase a pielea lui, şi nu pentru că miroase frumos sau apăsător pe umeri, pentru că pe astea le ştii şi abia de curând ai început să nu le mai simţi pe pernă, ci pentru că mirosul e puternic, e fizic şi chiar te aşezi şi arunci cămaşa în dulap, deşi ştii că n-o s-o mai dai înapoi şi că o s-o porţi atunci când te duci să iei pâine.

OMGGG

Mă iertaţi! S-ar putea ca acest creştin să fi fost mai întâi.

=))))))

Rechinu’ – Patru scânduri şi un cui

OMG

Prima trupă de hip-hop creştin din România: Pocăiţii. Se pare că sunt pe bune.

Is it wicked not to care?

Eram la metrou la Politehnică, în staţia aia în care se întâmplă numai lucruri rele şi în care oftezi, şi-n care pare să nu fie nimeni niciodată. În ziua aia eram eu şi un moş.

Moşu’ numai bine nu se ţinea, ştii, asta-i una dintre primele chestii pe care le zici despre un bătrân, că, dom’le, se ţine bine, da’ uite, ăsta era vai mama lui. Era îmbrăcat în ce fusese sigur un costum, gri parcă, şoarece, că şi aici, când zic gri, cel puţin eu aşa sunt, simt nevoia să zic şi şoarece, ce altfel de gri ar putea să fie, nu? În mână avea un buchet de flori şi din buchetul ăla, în câteva secunde, am început să plâng, uşor, uşor, şi încă mă uitam la el, noroc că moşu’ se uita tot pe jos, şi nu la mine, noroc, că eu nu puteam nici să nu mai plâng, nici să nu mă mai uit la el. Florile erau scuturate bine, se vedea, şi probabil le ducea unei doamne care nici ea nu se ţinea bine, care se rujase peste buzele crăpate şi înnodase mai strâns halatul cu flori cu care seamănă rochia mea, nu invers. Gândesc că le cumpărase special, chiar zâmbise fericit la chioşc când ceruse flori, doamnă, da’… dacă aveţi ceva mai ieftin… şi florăreasa îi dăduse un mănunchi de sub tejghea, deh, mai bine i le dau lu’ ăsta decât să le arunc.

Şi moşu’ le luase şi acum le ţinea drept, strâns, încerca să se îndrepte de spate şi mai şi zâmbea la florile alea ofilite şi doamna se mai dădea cu niţel ruj, şi eu mergeam mai departe şi scriam asta aici.

Shoop, shoop…

Azi era să mor. Mi-a întors o mână pe dos, m-a luat pe sus şi m-a împins spre marginea peronului. Un tip de lângă noi a făcut ochii mari, în timp ce mergea mai departe. Mă durea mâna şi parcă auzeam metroul. M-a strâns şi mai tare şi m-a împins mai departe.

El făcea mişto de mine. Eu mi-am rupt o unghie. Roşie.

Katie went back to bed

E greu când termini cu ceva, când şi cuvintele care denumesc termenul îţi dispar din cap şi faci ceva de genul “ăăă… daaa” când e vorba despre, pentru că nu mai ştii aşa, deodată, şi-a fost şi momentul ăla în care ai ştiut că gata, asta fu, şi probabil atunci s-a întâmplat, deşi ai vorbit mult despre, că deh, e fain să te plângi, mai ales concomitent cu alţii. Măcar acum n-o să mai fumezi atât, n-o să mai zici “nu” aşa de des, n-o să mai mănânci shaorma noaptea şi n-o să mai măsori timpul în print-uri făcute şi obiective scrise.

La o frizerie din Cairo…

Pe scaunul frizerului, bărbaţii văd cum ar arăta cu un corp lucrat. La ieşire, le e dată cartea de vizită a sălii de fitness Gold’s Gym, unde ar putea, nu-i aşa, să facă acest lucru.

Yale. Nu Universitatea.

Prima campanie Yale, foarte proaspătă. Via Grafitti Blog.

Se pare că, iniţial, campania mai includea un print, la care s-a renunţat din motive legale:

Inversul la “If I had a nickle…”

Azi, în faţă la Auchan.

Un ţigan şi nevasta. El scoate un pumn de monede din buzunar şi aruncă câteva pe jos. Ea se precipită înspre ele, urlând:

- Aoleu, dă-te-n sânge! Vrei să vezi cum mi se apleacă pizda!
El (perplex): Ce ţi se-apleacă?
Ea: Pizda, lindicu’! Ce?