De la Iulian, aia cu ia cartea cea mai apropiată de tine (mă întreb câţi bloggeri ordonaţi n-au fost confuzi aici), scuipă pe deşt, dă la pagina 111 şi scrie paragraful 1.
Iacătă, din “Deşertul tătarilor”, de Buzzati, din geantă:
“Cuprins parcă de o misterioasă inerţie, el privea cu indiferenţă apropierea străinilor, nici trist, nici vesel, ca şi cum toată întâmplarea nu l-ar fi privit în nici un fel.”
Atât.
Dude: ce am spus adineauri?
eu: :)) nu mai stiu, ceva de mccann
eu: ia niste Cocorosie
Dude: pm
Dude: a da
Dude: de raspuns
Dude: nu - nici acuma
Dude: ce e cu melodia asta?
Dude: mi-ai dat-o din greseaala?
Dude: k nu zici nimic
Dude: 
eu: ti-am zis “ia niste cocorosie”
Dude: aaaaaaaaaaa
Dude: credeam ca cocorosie e vreun medicament de memorie
Dude: :)))
Dude: pe bune
Dude: :)))))
Dude: ce caterinkaaaaaa
eu: :))))))))))))))))))))))
Dude: :))))
eu: vai di capu’ meeeu
eu: :)))))))))
Ieri a început împărţeala de preavize la ziar. Cam 20 de oameni sunt daţi pe brânci afară din 1 iulie, restul mai stau pe metereze o vreme degeaba. Ţin pe această cale să menţionez că eu nu am primit preaviz, ci mi-am dat demisia, deci plec cu stil, daaa? :-p
Restul, în schimb, erau ca la ora de română, când te ridică-n picioare să zici chestii şi habar n-ai. Directoru’ suna pe rând în birou la tehno şi chema nefericiţii. Io-am fost prima, ş-am mers săltat către birou, că doar ştiam că pe mine mă dă afară în primă fază, şi nu pe şefa, care-i la ziar de 6 ani bătuţi. Restul, cum erau chemaţi, puneau cap în jos, semn că nu se aşteptau.
În fine, mai va şi după ce cheamă tot DTPu’, se-ntâmplă nebunie. Sună şi-l cheamă pe… redactorul-şef. Ăsta face ochii mari şi zice “Cine, io? Cum de?”. Se duce şi se-ntoarce cu preavizu-n băţ, perplex. Deci aia cu căpitanu’ care cică goes down with the ship e bullshit, nu?
Mişto totuşi a fost atunci când o DTPistă povestea că vrea să-şi zugrăvească casa, şi secretarul general de redacţie şomer a sărit “Da’ nu vreţi să vă zugrăvesc eu? Nu vă cer mult!” :))))))))
Azi dimineaţă am fost cu muma şi mătuş-mea la cimitir, să frezăm şi primenim mormintele. Muma era în calitate de Cimitir Expert, mătuşa, de Secund, iar eu le ţineam uşa gărduţului deschisă, să intre şi să iasă când poftesc. :))
S-a început cu măturatul, la care Cimitir Expert a rulat, până la un punct. Pe unul dintre cele patru morminte era o buruiană, crescută aşa, parcă în ciudă, luuungă şi verde. Se uită muma la ea, cu mâna-n şold, ş-o apucă s-o smulgă. Buruiana nu doreşte şi stă pe loc. Muma se opinteşte, ca-n basme, trage şi mai tare, dar nu. După ceva încercări, muma suflă greu, renunţă, se îndreaptă de spate, se uită înspre buruiană şi zice: “E, da’ apăi… poate înfloreşte.” :)))))))
Mai va şi găsim că jumătăţile de sticlă în care punem florile se făcuseră 2 din 4. Adică fuseseră furate! Şi cum aveam 4 buchete şi 4 morminte, Secundul, mătuş-mea, ţopăie repede prin cimitir şi fură la rândul său 2 sticle de la vecini. :))))
Iau florile, să desfac buchetele din sforile alea cu care sunt legate. Desfac ce desfac şi m-apucă răs. Şi răd, şi răd, iar muma: “Tu, fată, râzi în cimitir? Ce-i?”. Şi-i arăt. Unul dintre buchete nu era legat cu sfoară, ci cu… banda de la o casetă audio!! :)))))) Muma nu e impresionată, zice “Da’ poate nu avea femeia sfoară.” Zic da, ş-avea teancu’ de casete cu 3 Sud Est ca Plan B.
Pân’ aici ne fu. Ziarul la care lucram eu s-a închis. :)))) Teoretic, de la 1 sunt şomeră, restructurată în primul val. În redacţie se simte adiere de faliment. De exemplu, la toaletă nu mai avem lumina. :)) Şi activitatea principală la Tehno e ejobs. A face pagini pentru restul de ziare ce vor să mai vină până la 1 e, desigur, secundar.
Şi cel mai mişto e că în ziua în care s-a anunţat în şedinţă că suntem o gloată de şomeri, eu venisem cu demisia, neştiind, biata de mine, ce mi se pregăteşte. :))
Se încheie o saga mai tare ca Forsyte, nu voi mai scrie întâmplări geniale sau penibile de la ziar. Cu toate astea, mai bag una, ultimă, pe care mereu am uitat s-o zic.
Secretara redacţiei, unica de altfel, om de bază, are un job secundar. Adică dânsa cântă nopţile la ceva bodegă. Manele. 
Ş-am încălecat p-o şea…
Emisiunea e aia de pe Euforia, în care Geta Voinea frezează femei în general triste. Nu zic, de obicei iese bine, dar ce tocmai văd (emisiunea-i la jumate pe TV în timp ce eu scriu acestea) e genial.
Deci a venit o amărâtă ca la Mecca la madam Geta. O cheamă Antoaneta, are 34 de ani şi, conform dânsei, “prietenii spun că sunt mai în vârstă decât câţi ani am”. E nemulţumită total de păr şi e de acord ca Geta Voinea să-i facă orice. Discută despre fizionomie, iar Antoaneta recunoaşte că are un nas “victorian”, zice dânsa. De fapt, este vorba despre un Năsoi. Iar Geta, privind Năsoiul, zice “uuu, dar e aşa frumooos” şi se uită la cameră şi râde. Năsoiul ştie că se vorbeşte despre el şi parcă se expandează de ruşine.
Încep să testeze culori de păr şi-i pune femeii peruci gen Lady Marmelade în cap. Roz, fuchsia, roşu-roşu şi alb (la care Geta zice că aşa-i stă cel mai bine. Antoaneta nu o crede). Apoi, se încearcă perucă blondă, cu părul tot sculat, la care femeia zice, timidă: “Da’… parcă semăn aşa, cu Rod Stewart…”.
Mai va, şi tanti Geta lansează bomba şi zice: “Noi, în afară de palme şi tălpi, peste tot avem păr. Din cap până în picioare suntem pline de păr!”. Drept e, Big Foot era de fapt femeie şi noi scăpăm de această păroşenie densă în saloane de cosmetică super-secrete şi nimeni nu ştie. Bine, nimeni nu ştia până a scăpat Geta porumbelul!
Între timp, Antoaneta trece la machiaj, unde tanti machioză-i povesteşte aşa, ca la copii, peltic: “Deci îţi fac un machiaj în culori naturaleeee, ca să nu te sperii, daaaa?”, de parcă biata avusese o viaţă Amish şi făcea crize epileptice la vederea unui rimel.
La sfârşit, ieşise bine, iar emisiunea s-a încheiat cu Antoaneta zburlindu-şi părul şi aruncându-l pe spate în faţa camerei, pe melodia “Cheri, cheri lady”.
Tag cerşit primit de la Ionuca.
1. Ce carte nu ai imprumuta şi de ce?
N-am aşa preţioşenii de volume, dar de-aş avea chestii colecţie-like, probabil le-aş ascunde în sân.
2. Ce carte nu ai recomanda şi de ce?
Turgheniev, în ediţiile de prin 90, traduse de parcă ar fi Sandra Brown.
3. Ce carte nu ai cumpăra şi de ce?
O carte pe care deja o am? Cheap trick?
4. Ce carte nu ai citi niciodata si de ce?
O chestie care are în titlu cuvinte gen “fizică” sau “cuantic” sau astea.
5. Ce carte nu ai scrie niciodată şi de ce?
Ceva care rimează probabil ar fi cam mult.
6. Care-ar fi prima carte pe care ai da-o, intru citire, copiilor tăi?
Un self-help book gen “Cum să faci pişu la oliţă fără să o deranjezi pe mami”.
7. Care a fost cartea copilăriei tale?
“Groapa”, de E. Barbu. E foarte disturbing că asta a fost cartea copilăriei mele, dar am citit-o obsesiv, so there.
8. Cartea pe care ai făcut-o cadou ultima dată, ai citit-o?
Am citit-o după ce am dat-o cadou şi între aceste două acţiuni s-ar putea să fie o legătură dinainte gândită.
9. Ce carte ţi-a marcat felul de a fi?
Nu ştiu să fi fost una sau, mai mult, toate, unitar. Nu ştiu.
10. Ce carte pe care ai citit-o ai lua cu tine pe o insulă pustie?
“Groapa”, că-i aşa recitibilă de mor.
11. Ce carte pe care n-ai citit-o, ai risca să o iei cu tine pe o insulă pustie?
Harry Potter 7?
12. Cum se numeste cartea pe care ai citit-o de cele mai multe ori?
(de câte ori)
“Accidentul”, Mihail Sebastian, 18 ori, nu ştiu de ce, era de fapt o carte aşa, hipnotică, de o terminam şi întorceam la pagina 1 şi din nou…
13. Numeşte o carte plictisitoare.
Vechiul Testament? 
14. Numeşte-ne o carte pe care ai început-o, dar nu ai terminat-o.
Multe, ultima ar fi Zorba grecul, care e încă la jumate pe noptieră.
15. Povesteşte-ne cum cumperi o carte.
Mai des împrumut.
16. La ce renunţi ca să cumperi o carte?
Depinde de cărţulie. Dacă-i ceva bun, renunţ şi la ţigări (omg!).
17. La ce nu renunţi ca să cumperi o carte?
La foarte mulţi bani. :)) Adică uite, apare Harry Potter 7, da-i scump, nene, şi oricât aş vrea cartea, o împrumut de undeva, nu dau banii pe ea.
18. Cărţile cărei edituri îţi plac cel mai mult?
Mie-mi plac tare alea din Biblioteca Pentru Toţi, alea vechi şi micuţe, cât încap în geantă şi care miros a praf mereu.
19. Cât timp a trecut de cand nu ţi-ai mai cumpărat o carte? Cum se numeşte acea ultimă carte cumpărată?
Cred că ceva de la Cotidianul, deci nimic foarte serios.
20. Ce carte/cărţi ai împrumutat ultima dată?
Ceva pentru şcoală, cel mai probabil.
21. Câţi ţărani au participat la răscoala din o mie nouă sute şapte?
1907?
Ce, nu?
22. Care este scriitorul român preferat?
Mihail Sebastian, pentru că m-a obsedat, nu de altceva.
23.Care este scriitorul străin preferat?
Greu.
Fowles sau Zola.
Nuş.
24. Ecranizarea cărei cărţi ai dori să o vezi?
Pe strada Mântuleasa, de Eliade. Ar fi tare, dar nerealizabil, îmi închipui.
25. Numeşte o carte a cărei ecranizare ţi-a plăcut mai mult decât romanul în sine.
Îmi vin în cap doar de-alea de n-am citit cartea, da am văzut filmu’ şi-mi închipui, gen Cold Mountain.
26. Numeşte o carte bună cu o ecranizare proastă.
Pe aripile vântului.
Ashley avea 50 de ani pt numele lui Dzeu!!
27. Numeşte un blogger pe care-l citeşti cu plăcere.
Darius, ia-mă-n braţe.
28. Numeşte un blogger pe care ai vrea să-l cunoşti.
Pe Jude Law când şi-o face blog?
29. Ce cântăreţ/trupă ţi-ar plăcea să concerteze în România?
The Libertines împăcaţi, Robbie Williams, Mando Diao, Morrissey…
30. Numeşte întrebarea care-ţi place cel mai mult — nu dintre acestea, ci în general.
Mergem să mâncăm?
Dacă vrea Goriulian să ia leapşa, i-o dau.
Nuş cum se mai face acum, dar când eram eu in generală, la ora de tehnologie era în trend ca fetele să coasă pe etamină, iară băieţii să facă nuş ce la traforaj (încă nuş ce-i aia). Cum şcoala la care eram eu era mai biată, aşa, nu aveam echipamentele necesare pt ca băieţii să se joace cu traforaju’ (??). Aşa că profesoara, ca să nu discrimineze şi unii să coasă, alţii să stea, a hotărât drept să facă unitate în clasă şi să-i pună şi pe băieţi să coasă pe etamină! Drept era!
Totuşi, mici, mici, dar masculinitatea înmugurea, aşa că n-a fost chip să fie împăcaţi că tre să coasă flori şi buburuze, modelele la mare modă atunci, pe bucăţi de pânză. Unii s-au conformat, s-au împrietenit cu acul şi au devenit foarte confuzi în legătură cu sexualitatea lor. Alţii, însă, au găsit compromisul! Astfel, au consultat liderii de opinie în materie de modele pentru etamină şi-au început să coasă pe bucăţoaia de pânză nume de formaţii sau echipe de fotbal. Cea mai lăudată bucată a fost a şmecherului clasei, care scrisese cu roşu, maaare şi cu litere stilizate, că aşa fu modelul, “B.U.G. Mafia”.
Mi-a plăcut tare, deşi după Filantropica şi Legături bolnăvicioase şi Margo, credeam că mi-e de ajuns. Da’ uite (voiam să scriu “uite” şi am apăsat aiurea pe taste şi a ieşit “iote”, what are the odds??) că realitatea asta românească (hihi) mai are ceva de dat, îşi mai scuipă nişte faze bune.
Bun a fost că filmul nu merge pe o singură linie. Bun a fost că şeful de gară nu era doar prost sau doar profitor sau doar hoţ, cum credeam că o să apară după ce ştiam povestea. El era de toate, ş-un pic al dracu’, ş-un pic simpatic, cum i-a pus el şorţ americanului să gătească cu el sarmale, ş-un pic ţăran… Bun a mai fost şi Assante, că-n scenele alea când era cu românii din sat şi nu se pricepeau şi-i tot dădeau femei şi-i cântau manele, da-mi venea mie să mă bag sub masă de ruşine, aveam senzaţia asta fizică. Şi ce să mai zic, că buni erau şi greviştii şi faza genială cu ei care veniseră la ciolhan cu pancarte cu “hoţii” şi când or întrebat americanii ce scrie, primaru’ zice “Scrie uelcom, uelcom!”.
Bun că n-a fost doar un film scabros sau doar un film melancolic sau doar violent, ci-a fost ca şefu’ de gară, din toate. Şi bun a fost că n-am auzit atâtea înjurături demonstrative tâmpite ca-n Margo, de exemplu, unde probabil trebuia să mi se pară mişto că vin la cinematograf şi aud “pulă”.
Rău a fost ceva. Rău a fost că e adevărat de la gagici proaste la manelişti, la mici şi la bairame. Rău că râdem, cum a zis Umberto Eco parcă, să nu greşesc, că, şi-aici parafrazez urât, cum că râdem întotdeauna de alţii, de ăia care nu-s ca noi, de barbari, aşa a zis el de fapt. Şi-aici, la filmu’ ăsta, râdem, de fapt, de vânzătoarea de la alimentară care ne dă gume în loc de rest, de vecinul care ne-a inundat şi de administratorul de bloc. Şi zicem că-i bun.
 | matinight on Freaky freaks’ triv… |
 | petrica on Iliuţă americanu’ |
 | katie on Argh, snake! |
 | octav on Argh, snake! |
| katie on Argh, snake! |
