“Cu nici un preţ, cu nici un preţ nu vreau să te mai văd”

Era demult. Cu vinul în cap am încălţat cizmele de cauciuc, arse cu ţigara, am întors cheia şi m-am împiedicat de prag, de-am nimerit cu mâna-n uşa de la lift. Am pipăit după buton până am simţit rece în palmă. Jos bătea vânt şi-am auzit chemare scurtă de la balcon, o singură dată, şi, fără să mă uit, am ştiut că şi-a retras capul imediat. Nu era rost să fug, nu venea nimeni şi cizmele îmi erau mari, cum îmi erau, când eram mică, hainele cumpărate de mama, că poate creşte fata.

Ţigările erau pe pat, am scuipat scurt în dreapta şi m-am dus spre un bătrân, în genunchi, bătrânul, nu eu, cu un ziar în faţă pe care vindea leuştean, noaptea. Îl ştiam, mai vorbisem când mă aşezasem lângă el, în praf, când aşteptam să mi se deschidă uşa, după iertare. Ziua îi părea că îl fură ăi de aveau florărie peste drum, noaptea era sigur, rânjea spre ierburi şi-şi întindea picioarele din oră în oră. Am fumat amândoi, el avea buzele negre pe interior şi eu n-aveam chiloţi pe mine în noaptea aia şi mă gândeam cum chestia asta îmi dă un fel de demnitate strâmbă, de femeie uşoară, cu spate drept.

Şi pentru că libertate e atunci când pot să fug, să fug de tine, m-am întors spre dimineaţă, când nu erau întrebări.