Hainele începuseră să putrezească de la umezeală, pentru că plouase de două zile. Nu mai aveam chef de duş şi am impresia că începusem să mirosim puţin. Am afumat cortul şi-am băut pe gratis de la nemţi şi unguri. Şi asta între Mando Diao şi Manu Chao care rimează.
Fără hartă am ajuns foarte bine. Am mers din Vâlcea drept-drept până-n Budapesta, literalmente aproape, şi, când ne-am oprit să cerem directions, eram la 5 minute de insulă. Deşi site-ul zice că n-ai voie să intri mai devreme de ora 12.00, ziua 0, noi eram acolo noaptea, în ziua -1, şi-am intrat, şi-am găsit greuţ şi loc bun de pus cortul, pentru că deja se adunase lumea. Am nimerit lângă nişte belgieni care aveau să se extazieze de fiecare dată când ne vedeau: “Aaahh, les roumains!!”.
În prima zi de concerte, ne-am dus la primul-primul de pe Main Stage, deşi nu ştiam cine sunt. Nitzer Ebb. Am râs puţintel de solistul-gay-cu-mâna-în-pantaloni, nu ne-a plăcut, dar eram hyped up, pentru că urma Mando Diao, pentru mine, cam pe locul 1 la most expected. Au fost foarte buni, au cântat de pe noul album destul, eu nu prea îl ştiam, dar am nodded along. Am auzit Long Before Rock’n'roll, God Knows, Sweet Ride, dar am fost lipsiţi, din păcate, de Motown Blood şi Mr. Moon. Pe seară, la Manu Chao, dispăruseră ţigările normale din jurul nostru şi-am ameţit de la fum rău, aşa că nici măcar foarte atentă n-am fost. Am auzit că a fost bine şi două pene de curent, care l-au întrerupt. La Unkle încă nu mă simţeam bine, aşa că i-am auzit din afara scenei WAN2, şi nici Yonderboi nu am prins, decât vreo 20 de minute din care, iar, nu am înţeles mare lucru.
Într-a doua zi, am lenevit şi am ratat Gentleman, spre oroarea belgienilor, care s-au isterizat, dar am fost în faţă bine la The Good, The Bad and the Queen. Britanici şi-n şosete, mi-au plăcut mai mult decât îmi plăcuseră până atunci, din Winamp şi ne-am hlizit la chitaristul dement lead-singer-wannabe, tare bun. Spre final, mulţimea se agita, pentru că urmau Chemical Brothers sau concertul-la-care-am-crezut-că-mor. Şi nu de bine, pentru că nu-s fan deloc, deşi show-ul a fost foarte bun. Dar eram încă în faţă, rămaşi de la The Good, The Bad and the Queen, şi era haos. Coate, glezne, pupile, hey, boy, hey, girl, claustrofobie. Am stat tot concertul, deşi voiam să ies de câteva ori, dar singură n-aş fi putut probabil.
Ziua 3 şi Gogol Bordello, cu praf sărit de pe jos de dans. Ne-au ţinut în priza ora şi ceva ce-au cântat, am auzit Start Wearing Purple şi parcă Wonderlust King, din câte ştiam, am luat albume abia acasă. La Laurent Garnier, am stat pe jos şi n-am fost atenţi, scuze Ana. 
Pink n-a fost chiar aşa de rău, voce bună are, melodii proaste, din păcate. Ne-am aşezat fix în spatele unui punker, să vedem cum se manifestă. Se zbânţuia gay, desigur. 
Iulian a fugit la Skinny Puppy, şi eu cu Andu am rămas la Madness. Chiar în seara aia, după concert, vorbeam cu un englez şi i-am spus că mi s-a părut că aduc a Modern Talking. N-a fost foarte fericit de comparaţie şi mi-a zis că e o formaţie foarte mare la ei şi că-s mândri că au apărut la Sziget, deşi şi uimiţi, pentru că nu e “genul lor de eveniment”. Nu mi s-au părut în niciun fel, nici n-am stat la tot. Un fel de disco-house-groovy-ska-thing de zbenguit. Ne-am reîntâlnit la Cassius cu Iulian, unde eu eram obosită şi am stat, emo, pe jos, cu rucsacul cu chestii în braţe.
În ziua 4 a plouat mult şi ne-am trezit târziu, după băute cu necunoscuţi şi lambade cu nemţi. N-am mai fost la The Rakes şi The Hives, pe care îi aşteptam destul de mult, şi-am ajuns abia la Nine Inch Nails, cu Iulian care-şi rodea unghiile şi eu cu Andu blazaţi de vreme. El s-a dus în faţă, de unde s-a întors, la sfârşit, zgâriat şi pocnit, noi am fost chill în spate, de unde am şi plecat destul de devreme. Nici chiar genul meu, ştiu că pângăresc, dar m-am plictisit niţel. În schimb, ne-am dus la cumpărături până la Hooverphonic şi mi-am luat o geantă second hand frumoasă ieftin. 
Am ajuns la WAN2, scena naşpa din cort, unde n-am văzut mare lucru la Hooverphonic, eram cam departe, dar am auzit destul. Au cântat Jackie Cane, The World Is Mine, Vinegar and Salt, Mad About You, piese noi şi altele. După ce au terminat concertul, publicul i-a chemat înapoi de trei ori şi era prima dată când vedeam aşa ceva. După al treilea calup de bis-uri, am plecat în ploaie, poate au mai urmat.
Într-a cincea zi, băieţii au fost naşpa şi-au preferat shopping în loc de Razorlight şi-am fost şi eu naşpa şi sociopată şi nu m-am dus singură, cum ar fi trebuit. În loc, am cumpărat cercei cu pepene şi pălărioară de pai pentru copii, pentru mine. Seara, am nimerit la Sinead O’Connor, care ne-a lăsat destul de reci, a rămas în fix acelaşi loc pe scenă melodii întregi, nu s-a jucat deloc cu publicul, numai vocea genială ce ne-a ţinut acolo. La Faithless, eu şi Iulian am fost naşpa şi-am plecat, de oboseală, după God is a DJ şi Insomnia. Ştiu că deja pare că am ratat toate concertele mişto sau am rămas rece la restul, probabil e varianta adevărata. :))
Zi slabă a şasea, voiam la !!!, dar iar am fost la cumpărături iar, să-şi ia băieţii chestii, io terminasem, pe cuvânt. :)) La Tool ne-am rătăcit unii de alţii şi iar n-am stat foarte mult, eu cu Andu, iarăşi, nu-i genul meu, scuze Roxa, nu-mi face păpuşică voodoo.
În ultima zi, iar s-au dus planurile de concerte, eram obosiţi şi Iulian mai voia să-şi cumpere cămăşi. :)) Chris Cornell anulase, că-l durea-n gât şi-am aşteptat The Killers, care-au fost devansaţi, iar noi n-am ştiut. Am ajuns cu 20 de minute mai târziu, dar am apucat să auzim tot ce era mişto, Somebody told me, Smile like you mean it, Mr. Brightside, Bones, When you were young şi alte câteva. Mi s-a părut că solistul nu s-a auzit foarte bine şi chiar că-l lăsa vocea la un moment dat, dar a fost foarte tare să aud asemenea melodii live, deşi de văzut mare lucru n-am apucat, eram departe şi-n spate de oameni înalţi.
După ce-am strâns cortul, a doua zi, am descoperit că eu dormisem all along pe o piatră, că a răsărit iarba de la umezeală şi că am reuşit să murdărim cortul de ciocolată, aia reală şi dulce. Am făcut drumul înapoi dintr-o bucată, iar drept-drept până-n Vâlcea, l-am ţinut pe Andu treaz cu small talk şi-am dormit strâmb în spate, cu pălărioara de pai de copii în cap.
Şi la anul, chiar de-or fi în line-up Animal X, Paris Hilton şi formaţia de hip-hop creştin Pocăiţii, tot o să mă duc şi-o să-ncerc să-mi ţin brăţara asta pe mână până la anul, deşi s-ar putea să mă-nţepe în două-trei zile şi-o s-o tai.
