What’cha gonna do, Katie?

Mi s-a întâmplat şi chestia asta! M-a confundat un taximetrist cu o curvă. )))

Era aseară, în rochiţa care seamănă cu un halat de casă şi ciorăpei roşii. Era cam ora 22.00 şi ceva. Am urcat în taxi pe scaunul din faţă (greşeală!). Am încercat să-mi acopăr picioarele dezgolite cu geanta, dar nu era destul de mare. )

Primul semn a fost când şoferul m-a întrebat: “Gata, domnişoară, v-aţi hotărât să vă duceţi acasă?”. )) Am zis “Da.” şi-am zis că poate mi se pare. După aia, am început să discutăm despre gropi şi-am zis iar că mi se pare când mă atingea pe umăr de fiecare dată când voia să make a point. )) Începuse să fie dubios atunci când a insistat, “Şi, veniţi aşa devreme în seara asta de la… serviciu?”. )) M-am gândit să mă revolt, să fac o criză, gen “Cum vă permiteţi, sunt un cetăţean respectabil care plăteşte taxe şi nu calcă pe iarbă în parcuri, vă rog să vă cereţi scuze!!”, dar şoferul era gras şi inofensiv, aşa că am hotărât să mă amuz. )

Discutam preţ de o staţie despre politică, după aia mă întreba cum mi-a mers cu banii în seara aia. ))) Şi mă gândeam că e exact ca în tehnicile de intervievare în jurnalism, una caldă, alta rece. ))) I-am dat doar răspunsuri evazive, nu i-am zis nici da, nici ba. Aşteptam momentul.

Eram aproape de blocul meu, când am reuşit să strecor în conversaţie: “Da, păi am venit acasă mai devreme, că mâine, la serviciu. Ştiţi, eu lucrez în presă, la un cotidian şi duminica suntem în redacţie.” Priceless! )))) Mi-a zis şi săru-mâna când am coborât. )))