Everything is average nowadays?

Weekendu’ ăsta am fost la munte cu vară-mea. Pe tren, în loc de clasicele Cosmopolitan-din-2001-rupte-şi-lipite-cu-scotch-cumpărate-din-tren, am cumpărat două reviste bestiale: “Dracula” şi “Lumea misterelor”. ) Din păcate, în transfer, s-au pierdut, dar vă citez din memorie câteva titluri de mare răsunet:

1. “Băiatul care urinează muşte” – Tabloidele ar trebui să ia lecţie de la “Dracula”. Când CanCan dă titlu gen “Goguţa SXXY a fost la un pas de o moarte violentă”, descoperi în text că, de fapt, s-a împiedicat de bichonul Bambu şi şi-a scrântit ceva deget. Ei bine, când “Dracula” titrează “Băiatul care urinează muşte”, este vorba chiar despre un băiat care face muşte odată cu pipi. (Explicaţia e ceva mai boring. E de fapt boring faptul că există o explicaţie. ) Ideea era că el era infestat cu ceva larve şi le elimina prin pişu. După o vreme, după eliminare, larvele puteau chiar să zboare. Mda, ochei. ).

2. “Elvis a fost ţigan român”. Aici tre să zic că am început să citesc cu oareşce interes. Adică da, era mai negricios, talentat, ochios, cine ştie? Numai că din şapou aflăm că marele istoric care a făcut această descoperire e acelaşi care a “dezvăluit” că Nicolae Ceauşescu avea origini… asiatice. Neeext.

3. Ăsta nu mai ştiu cum se chema, dar era de tip testimonial. Era vorba despre un tip. Să-i zicem Nabucodonosor. Ei bine, Nabucodonosor (ochei, să-i zicem Buco) ne povesteşte cum a petrecut cu familia la Eforie Nord. Venise acolo cu nevasta, copiii şi nişte prieteni. Într-o seară, s-a hotărât să joace fotbal cu prietenii pe plajă. A jucat el ce-a jucat, dar se pare că ceva anume îl chema spre mare. Aşa că a lăsat mingea şi a intrat în apă. Şi, deşi apa era liniştită, după o vreme de bălăceală, ceva l-a tras la fund. S-a luptat ce s-a luptat şi până la urmă s-a lăsat în voia apei. Când s-a trezit, era… pe un alt tărâm. Nu, staţi! Mai e! S-a plimbat puţin în tărâmul-imaginar-de-sub-ape-yea-right şi s-a întâlnit cu… Poseidon. )) Poseidon i s-a prezentat, politicos, şi a început să show him around. L-a plimbat peste tot şi, peste o vreme, a fost momentul ca el să plece. Şi s-a întors pe plaja de la Eforie Nord. Şi Buco încheie povestea cu “Această poveste o ştiu doar eu şi dumneavoastra”. Aham. )

Apropo de faza asta ultimă, îmi aduc aminte, atunci când era concursul ăla cu Alina Plugaru în “Libertatea!” (cand pulărăii – scuze – trimiteau poze şi declaraţii de dragoste pentru Alinuţa Puţa, care se publicau în ziar şi ea îşi alegea la sfârşit viitorul soţ dintre ei sau ceva de genu’ ăsta). Şi la un moment dat erau doi pulărăi care ajunseseră în finală sau aşa ceva şi unul dintre ei povestea că prietena lui nu ştie că el participă la concurs, dar o să găsească el momentul potrivit ca să-i zică. Nu aş defini “momentul potrivit” prin dimineaţa la metrou când ea vede prima pagină din “Libertatea” la moşulică de lângă ea, dar nah. )

Feri te iubeşte

Feri e cel mai tare cerşetor ever. Are cam 20 şi ceva de ani şi probleme mentale. Dar asta nu-l împiedică să fie foarte sociabil şi să aibă rare, dar foarte oportune momente de luciditate. Dar despre asta, ceva mai încolo.

În primul rând, ce trebuie să ştiţi despre Feri e că e un adevărat trendsetter. Pentru că primeşte foarte multe haine de la oamenii din cartier (toată lumea îl place) şi pentru că, îmi închipui, nu vrea să facă risipă (sau n-are unde să le ţină), le poartă pe toate odată. ) Rochii, sacouri de costum, eşarfe, pălării, pantaloni de in… Într-o zi, trecând pe lângă el, am văzut următoarea imagine: Feri stătea langă gardul bisericii, pe un scăunel pliant, ca alea ale regizorilor, cu o bască imensă pe cap şi o mega-eşarfă trendy la gât. Avea mâinile încrucişate şi în braţe o revistă, pe coperta căreia scria, mare: “Bau!”. )))

Cu toate astea, cum am zis, are momente de mare luciditate. De exemplu, când a trecut vară-mea pe lângă el. Ea era îmbrăcată într-o fustă galbenă, mare, pe care o pusese ca rochie, cu o curea la mijloc. L-a salutat pe Feri, după bunul obicei, iar el a răspuns, contrariat: “Auzi… Asta-i rochie??”. )

Altă chestie la Feri e că e foarte cinstit. Într-o zi, mătuş-mea a asistat la următoarea scenă: un nenea a trecut pe lângă el şi i-a dat ceva bani. Feri a zis săru-mâna şi a fugit la magazin, de unde a cumpărat ceva de mâncare. A ieşit din magazin şi a alergat după nenea ce-i dăduse bani. Îi rămăsese rest de la mâncare şi i-a dat înapoi. Altă dată, într-o dimineaţă, mătuş-mea i-a întins o bancnotă şi Feri a refuzat: “Săru-mâna, am mâncat!”.

De asemenea, Feri e foarte sociabil. De obicei te salută cu chestii indescifrabile. Eu, de obicei, primesc “Sărumânaaaaaa, aţi vorbit cu dom’ directooor?”. Mătuş-mea, care e ceva mai apropiată de el, primeşte update-uri la viaţa lui. Într-o zi, Feri a oprit-o ca să-i povestească că a mâncat ciorbă. În altă zi, alerga prin cartier şi anunţa că urmează să facă baie. )

Dacă n-aveţi drum prin Pantelimon, probabil n-o să-l vedeţi pe Feri şi eşarfele lui trendesetteriţe. Totuşi, pentru un glimpse, puteţi descărca filmul “Poveste de cartier” (adaptare a West Side Story în varianta manele – cu Sorinel Copilul de Aur, Florin Călinescu, Ţociu, Palade şi alţii – I am NOT kidding, producţie MediaPro 2008), în care Feri e surprins într-o scenă de o secundă, în timp ce stă, ca de obicei, sprijinit de gardul bisericii, îmbrăcat cu o mare plapumă şi o bască.

Şi în caz că postul ăsta pare lipsit de sentiment, eu sunt destul de sigură că Feri, în lumea lui mică, e fericit. Bine, altă teorie ar fi că Feri e de fapt Dumnezeu venit pe pământ pentru a ne supraveghea.

Glumesc.