Oedipus, Oedipus

In seara asta am fost la operă cu niște colegi de serviciu – Oedip. Spectacolul a fost simpatic, însă marea problemă a fost că 90% din cei de pe scenă aveau același costum. Așa că, la final, când veneau rând pe rând pentru aplauze, habar n-aveam care a fost care. Am stat la balcon și nu prea băteam până pe scenă, să le distingem fețele. Așa că s-au născut ceva discuții.

- Asta cine e?
- Maică-sa, cred.
- Și asta, care vine după ea?
- … Tot maică-sa?

(apare tipa care a jucat Sfinxul, îmbrăcată într-un costum negru. Se aplaudă mai cu sârg.)
- Vedeți, mă, dacă s-a îmbrăcat diferit? Lumea apreciază.
- Și ăla negru care respira greu…?
- Era Sfinxu, măă.

- Ăștia ar trebui să aibă costume specifice, după rol. Cioban – gumari. Rege – coroană mare. Tezeu – … ăă, un ”T” mare pe piept?

Altă treabă ar fi că Oedip era cam tăntălău. Adică, dacă îți prezice oracolul că-l vei ucide pe taică-tu și vei face lucruri murdare cu maică-ta, n-ar fi o idee buna să încerci să nu te însori cu nicio văduvă? Just to play it safe…