Libertate, frate, poate facultate

Săptămâna trecută, am fost împreună cu Iulian să ne ridicăm diplomele de licență. În timp ce stăteam la coadă, am rememorat evenimente importante din viața de student, cum ar fi toate mesele de o calitate chestionabilă de la cantină sau faptul că, în cuvintele lui, cât eram studenți stătea mai mult cu mine pentru că era mai bine decât să nu-l bage nimeni în seamă.

O geantă în cap mai târziu, am descoperit și că la cozile pentru ridicare diplomei erau mulți senior citizens, la 50+. Iulian zice: ”Uite, mă, că nu trebuie neapărat să ridice studentul diploma, pot să vină și părinții”. Eu i-am zis: ”Stai liniștit, că astea-s cozi comune, și pentru facultățile private. Tot ce vezi aici sunt studenți”. ”N-are cum, mă”. ”Just wait and see”.

În fața noastră era un domn, 50+, care părea proaspăt coborât de pe tractor. Roșu în obraji, câțiva dinți lipsă, a împrumutat ochelarii cu rame roz ai nevestei, pentru că ”nu văd să semnez aicili-șa”. Secretara i-a dat din greșeală o altă diplomă, a unui bărbat care avea același nume de familie și, când a depistat greșeala, omul nostru s-a amuzat foarte tare: ”Haha, nu sunt eu ăsta doamnă, ia vedeți ce ceafă are ăsta, ca de bivol. Eu știu de la mămica că bărbatu’ tre să fie puțin mai frumos ca dracu’, da’ nici chiar așa. Îi cer scuze tizului meu, Costică (n.a.: cel de pe diploma greșită) și, dacă-l vedeți, să-i ziceți că-i dau o țuică, că-i băiat simpatic.”

I se dă diploma corectă, își potrivește ochelarii roz pe nas și trage o semnătură cu litere mari, caligrafiate perfect, ca în clasa I. Schimb o privire cu Iulian și întind gâtul să văd ce scrie pe diplomă.

Facultatea de Psihologie, Universitatea București.

Să se noteze vă rog că femeile au întotdeauna dreptate.