Eu: Baby…
El: Mmm, da?
Eu: Zi-mi şi mie ceva frumos.
El: Mmm, ce?
Eu: Nuştu, ceva drăguţ.
El: Hmm, bine. Ştii… cand te bosumfli tu şi stai cu buziţa aia de jos căzută…
Eu: Daaaa…
El: Semeni cu Sorin Oprescu.
Eu:
El: =))

…

Măcar am câştigat alegerile.

Când eram mică aveam sânii foarte mari.

Okay, acum că v-am atras atenţia… Să vorbim despre relaţiile internaţionale SUA-Rusia.

Glumeam. Chiar aveam sânii mari.

Bun, ce vreau eu să zic e că de pe la 12 ani încolo m-am lovit de foarte mulţi demenţi din ăia de te claxonează din maşină, te pipăie în RATB şi te strigă păpuşe de la balcon. Şi din ăştia, au fost câţiva memorabili over the years.

1. Pe la începutul carierei mele de street-porno-star, pe la 13 ani, mergeam cu mama pe stradă, când s-a apropiat un tip de noi şi i-a şoptit mamei “50 de dolari!” şi a arătat spre mine. Mama a râs, el nu, am traversat, ne-a urmărit un pic, a renunţat.

Totuşi, era prin 2000, 50 de dolari erau bani!

2. Dintre toate replicile pe care le primesc, cea mai populară pare a fi, simplu, “ţâţe!!”. Niciun “ce ţâţe mişto”, “să …. xxx …. ţâţe”… doar “ţâţeee!”. Iar preferata mea a venit de la un muncitor pe la vârsta a doua care venea din direcţia opusă şi, când am ajuns aproape unul de altul, mi-a zis, uitându-se la mine cu drag, ca un tată care îşi vede fata luând premiul întâi cu coroniţă în clasa I: “pizdicăăăăă!”. :))))

3. My all-time favourite, însă, este stalkerul de la Politehnică. Era acum 2 ani, mergeam spre serviciu, treceam prin campusul de la Politehnică. Era vară. Aveam o fustă scurtuţă. Stalker Joe m-a urmărit câteva minute, eu n-am băgat de seamă, m-am gândit că poate merge în aceeaşi direcţie cu mine. La un moment dat, a ajuns exact în spatele meu, mi-a ridicat fusta, s-a uitat, s-a întors şi a plecat în direcţia opusă. :))))) Eu am rămas perplexă, aproape gândeam ceva de genul “this was it?? wtf??”. :)) E posibil să nu-i fi plăcut ce a văzut. Nu aveam my most porno underwear on, aşa că…

Dar povestea nu se încheie aici! Trece un an, vara următoare. Eu, iarăşi în drum spre serviciu, pe acelaşi drum. Iar din faţa mea apare… Stalker Joe. :))) Care se ţinea de, erm, pantaloni. Îmi venea să exclam “Stalker Joeeee” şi să-l pup, dar a urmat ceva mult mai interesant. A ajuns aproape de mine, mi-a zâmbit, mi-a pus o mână pe sâni şi iar a plecat. :)))) Şi de atunci tot mă gândesc că vara asta, probabil, o sa mă aştepte, iar eu nu voi mai veni nicicând.

Okay, this was a porn post. sori.

Am citit azi tot in “ring” că un tip în Japonia a ieşit în stradă, a intrat cu un camion în nişte oameni, a coborât şi a început să-i ciopârţească cu un cuţit. Can you say “exces de zel”?

Iar horoscopul de azi îmi zice “nu te învinui pentru că nu ştii să furi şi să minţi”. Şi, într-adevăr, de când am furat un creion când aveam 4 ani de la verişoara mea şi mama m-a prins, m-a ameninţat că mă duce la poliţie şi am plâns, plâns, plâns, am suferit mult că my borfash skills suck.

Apropo de idei demente ale mamelor, bunica mea a fost cea mai tare. Când mama şi sora ei erau mici, bunica s-a gândit să facă a very good practical joke. S-a aşezat pe pat şi s-a prefăcut… că a murit. … … … Iar mama şi mătuşa, care aveau vreo 5-6 ani pe atunci, au pus botu şi au tras de ea, disperate. După ceva timp, bunica n-a mai putut şi a început să râdă dement. Mama mi-a zis că this memory has been haunting her ever since.

În altă ordine de idei, am tras o singura concluzie după meciul de azi: Piţurcă (Piţi sau Piţipoanca, pentru prietenii de la barbut) este emo. Păr în ochi are, nu zâmbeşte niciodată, nici dacă am câştiga campionatul intergalactic după un meci foarte strâns cu Inter Uranus. Şi Chivu is getting there.

Şi, apropo, mie-mi place de Bănel, să-mi bag picioarele. Îmi vine să-l iau acasă, să-l spăl şi să-i dau să mănânce struguri toată viaţa. E aşa mic şi simpatic, cum juca el când era mic cu picioarele goale-n praf, pupa-l-ar mama. Şi aleargă de n-are aer. Şi de cele mai multe ori nimereşte poarta corectă. Şi datorită lui azi am primit un mass chiar amuzant. Bine, era amuzant prima dată când l-am citit. Acum am înţeles, vă rog. Nu mai.

Şi-n două săptămâni am licenţa şi n-am învăţat. Aşa că nu mă mai întrebaţi. Întrebaţi-mă de Bănel.

Când mă plictisesc la serviciu, adun de pe hol un braţ de “Click”, “Cancan” şi “Libertatea” şi citesc colegelor cu voce tare articole gen “O femeie a făcut sex cu Zidul Berlinului” sau un reportaj despre o fată care s-a sinucis pentru că fostul ei iubit se sinucisese, iar după asta actualul iubit al fetei şi prietena ei cea mai bună au băut gaz sau ceva de genul ăsta.

Cu toate astea, ziarul ăla nou, “ring”, depăşeşte tot în materie de amuzament.

În primul rând, au preluat conceptul de “fata dezbrăcată care prezintă vremea” de pe ultima pagină şi l-au revitalizat. Fata lor dezbrăcată recomandă… o carte. Şi de obicei face jocuri de cuvinte (de exemplu, vorbind despre cartea “Castelul prinţesei de caramel”, Mirela Titei remarcă “Mi-a plăcut mult această carte, pentru că, deşi e dulce, nu îngraşă”), comentarii foarte ciudate (la cartea “Clar de femeie”, Andreea Păun ne spune “Acum îmi doresc să fac parte din cât mai multe cupluri.” - WTF?) sau remarci foarte sincere (vorbind despre “Al zecelea om”, Camelia Mihai recunoaşte: “Îmi pare rău că nu a fost ecranizată. Vizionarea mi-ar fi ocupat mai puţin timp decât cititul.”)

Apoi, într-un număr de acum vreo lună, tot pe ultima pagină era un articol despre Joseph Fritzl, dementul care-şi viola copiii. Iar exact lângă articol… un banc. Despre soacre.

Tot la capitolul bancuri, în “ring” am citit cel mai prost banc despre emo. Era ceva gen “Ce au în comun copiii emo şi maioneza? Dacă nu îi baţi, se taie.” Cu ocazia asta, vă voi împărtăşi un banc emo inventat de mine. De fapt o… remarcă emo. Sau ceva de genul ăsta. În fine. Deci. “S-au descoperit originile curentului emo. Se pare că primul emo din istorie a fost… Cousin It.” eeee?? Are you laughing yet? (pentru tine, ăla care nu s-a prins, cousin it avea păr în ochi - bine, şi pe tot corpul -, nu vorbea inteligibil şi cu siguranţă era foarte, foarte deprimat).

Cu toate astea, cea mai bună parte a ziarului “ring” e horoscopul.

Ca o mică paranteză, eu citesc mereu horoscoapele din ziare, le citesc şi altora şi mi se pare foarte amuzantă treaba. Mai ales că ştiu cum sunt făcute astea, la un ziar. Ştiu o redacţie în care, într-o vreme, horoscopul era făcut de un redactor la sport. În altă redacţie în care am lucrat, textele de la zodii erau aceleaşi, se schimbau între ele pe parcursul unei săptămâni.

Cu toate astea, texte ca în “ring”, nicăieri. De exemplu, în ziarul de azi, la zodia mea scrie “Spiritul gregar este cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla când eşti în cursa pentru carieră şi parvenire pe scara socială.” La peşti, zice “Trebuie să fii propria ta călăuză spirituală în jungla actuală de minciuni. Gândeşte bine, gândeşte drept, gândeşte etic.” Şi cel mai tare e cel de la Leu: “Cocaina şi tv prosteşte - spun băieţii de băieţi. La fel şi vanitatea ta, dacă nu o controlezi, te duce în pragul dezastrului.”

Dacă vă întrebaţi, horoscopul e făcut de Radu Ştefănescu, astrolog, a cărui adresă de mail, scrisă sub numele lui, este “dom . profesor @ gmail . com”.

…

În altă ordine de idei, mă uitam aseară la finalul “Inimă de ţigan”, cu mama (eu mă uitam accidental, ea e fan). Totuşi, mi-a părut rău că am pierdut serialul, e foarte amuzant. Nu neapărat voluntar, dar e. Bun. Şi la un moment dat sărim amândouă de pe canapea. “Aaaaa, uiteeeee, ăia au în serial în casă mileu ca al nostruuuuu!!!”. După câteva secunde… “Wait. That’s not good.”

Ce-a fost simpatic zilele astea.

1. Bărbatul mort de beat care stătea pe treptele din faţa blocului meu, singur, cu o tablă de şah în faţă şi mormăia “Băă, da’ prost mai joacă ăsta…”.

2. Tipul dubios care m-a urmărit prin cartier cu his best stalking skills. A stat la mică distanţă în spatele meu o bucată de drum. Apoi, când m-am oprit lângă o bodegă, ca sa throw me off, a luat-o înainte, înspre locul unde se construieşte un complex rezidenţial, deci locul unde nimeni nu poate să aibă treabă la miezul nopţii. De acolo, în loc să pândească după o maşină şi să aştepte până pornesc din loc ca să vină după mine, a venit înapoi, s-a uitat confuz la mine, care eram încă acolo, şi a luat-o în dreapta, gândindu-se probabil că încolo merg şi eu. Ei bine, eu mergeam înainte, iar el nu s-a mai uitat înapoi să vadă dacă victima e încă în raza de acţiune. Aşa că am ajuns bine acasă.

3. Faptul că aseară l-am visat pe un fost prieten al meu, care mi-a zis, apropo de relaţii sentimentale: “It’s like picking a card from a deck. You gotta see ME first.” Ori am auzit asta printr-un film, ori e cea mai tare replică şi nu permit nimănui să o folosească şi o s-o vând la Hollywood ca să apară în noul Indiana Jones. [nu are nicio relevanţă faptul că în vis fostul meu prieten se injecta şi cu heroină şi, în altă scenă, eu am urcat pe un perete de stâncă perfect vertical ŞI lucios, ca să ajung la o cascadă pe care m-am căţărat, de asemenea - da, m-am căţărat pe apă. go away. replica rulz].

4. Faptul că am o pagina de “about”. Mică, mică, da’ ridică.
Ups.

Povestea e cam asta de aici. Basically, Iulian a găsit două mâţe abia fătate aruncate într-o pungă. Le-a dus la vet, apoi le-a adus la mine. De ieri seara am grijă de ele, dar n-o să mai pot face asta multa vreme. Eu nu prea sunt acasă, ele trebuie să mănânce des şi n-aş putea să am grijă de ele ca lumea. Plus că am alt motan care începe să se prindă ce se întâmplă pe moşia lui.

Aşadar, cine le poate lua (sau măcar pe una, dacă două e prea mult), mai trebuie să ştie următoarele chestii:

- sunt micuţe, dar pisicile se dezvoltă repede. Într-o săptămână vor avea ochi, după două săptămâni vor învăţa să se hrănească singure. Perioada mai grea e la început, după aia devin destul de independente.
- puteţi să le daţi fie lapte special pentru pisoi (dacă găsiţi), fie ce le dau eu, adică un amestec de lapte degresat+smântână+gălbenuş de ou+miere+zeamă de lămâie. Au învăţat din prima seară să mănânce din seringă, aşa că nu sunt probleme. Mănâncă mult, aşa că eu cred că sunt sănătoase.
- cum a zis şi Iulian, dacă nu puteţi să le ţineţi de tot, măcar până fac o lună, timp în care noi vom căuta stăpâni permanenţi pentru ele.
- sunt foarte simpatice şi, dacă le luaţi în mână, încep să sugă de degete. Probabil caută un sfârc.

O să pun şi poze cu ele mâine, când fac rost de un aparat foto. Sper să le găsim stăpâni curând. Dacă ştiţi persoane interesate, am aprecia mult dacă aţi transmite mesajul mai departe. Mulţumim mult and Miau!

La serviciu ni se stricase imprimanta. De fapt se stricase în două faze. În prima fază am fost noi proaste, în a doua, nu.

Prima dată, am remarcat că imprimanta nu mergea dimineaţa. Dar doar dimineaţa. Ni s-a părut ciudat, dar nu imposibil ca o imprimantă să aibă preferinţe pe momentele zilei, aşa că am chemat tipul de la IT (să-i zicem Gigi Mufă) şi i-am explicat, feminist: “Bă, Mufă, nu mai printează. Da’ doar dimineaţa. Nu ştim ce are. Ajutor!”, iar el s-a aşezat la computer, în timp ce noi stăteam cu mâinile în şold în jurul lui, făcându-ne că ne pricepem, totuşi, la ceva.

După un moment de linişte, Gigi Mufă se prinde. Şi ne întreabă, cu un rânjet care prevedea că făcusem noi o prostie şi vrea să ne facă de cacao: “Da’ celălalt computer e pornit?”. Noi: “Nu. Da’ noi îţi ziceam de imprimanta, nu de computer, mă…”. El: “Imprimanta e conectată la celălalt. Dacă nu e pornit, nu merge”. Deci nu era atât o problemă de “dimineaţă”, cât o problemă de “când vine şefa şi-l aprinde”.

Ei bine, a doua oară n-a mai fost aşa de bine pentru Gigi Mufă. Iar, ni s-a stricat imprimanta. L-am chemat. Primul lucru pe care l-am zis toate, în cor, când a intrat pe uşă, a fost: “E deschis şi celălaaaalt, daaa?”. Bun, şi-ncepe ele să se uite pe toate părţile. A smucit toate cablurile, a dezinstalat şi reinstalat imprimanta. A dat câteva telefoane pe la prieteni, să se sfătuiască. Nimic. A scanat pentru viruşi. Nimic. A reinstalat Windows. (!!!) A plimbat imprimanta în alt birou, să încerce la alt computer. Tot aia. Toate astea au durat cam 6-7 ore. Când, spre sfârşitul zilei, l-a întrebat un prieten la telefon, într-o doară: “Auzi… Da’ toner ai verificat dacă mai are?”.

N-avea. Am râs şi noi de el, a râs şi el de el. A fost genul ăla de mit urban de birou, cu tipu-de-la-IT-care-nu-baga-computeru-in-priză-şi-nu-ştie-de-ce-nu-merge. Numai că pe ăsta l-am trăit live. :))))

Eram în autobuz cu Iulian. Şi cu Americanu’ de la ProTV. Da’ asta nu contează. Deşi îmi venea să-i zic “Ce faci, americane, mergi cu 335-u’??”. :))))

Şi a început Iulian să-mi povestească despre noul caz de la OTV - Iliuţă, trimisul lui Dumnezeu. Se pare că Iliuţă primeşte telefoane în direct, după aia măzgăleşte ceva pe o foaie de hârtie şi prezice viitorul persoanei respective. Am remarcat că e foarte interesant că Dumnezeu a trimis un om pe pământ pe post de mama Omida, Americanu’ s-a uitat la mine şi a zâmbit, dar o doamnă din dreapta lui nu a apreciat gândirea mea şi ne-a explicat, calm, cum stă treaba:

- Iliuţă a fost în moarte clinică. De-aia ştie viitorul.

Am ajuns în staţie şi femeia a coborât dramatic. Şi Americanu’ la fel. De fapt, şi noi. :))

Vorbeam aseară cu Iulian despre freaks. El a scris aici despre ciudaţi gen femeia cu barbă, pitici şi alte alea, iar la sfârşit a lăsat un link cu Top 10 Sideshow Freaks. Şi de aici a început nebunia. :))))

Nu numai că sunt freaks de circ, dar au biografiile cele mai dubioase. :))

Locul 9, Lobster boy.

Lobster boy era alcoolic şi abuziv. L-a omorât pe logodnicul fiicei sale, dar n-a putut fi închis, pentru că nu s-a găsit niciun spaţiu care să-l poate “acomoda”. Ca urmare, familia sa a angajat un ucigaş plătit care i-a făcut felul.

Locul 8, “Two-Headed Nightingale”

Părinţii celor două surori mai aveau încă şapte copii. Imediat după naşterea siamezelor, mama lor le-a… vândut unui showman!!

Locul 7, Human Torso

De departe cel mai freaky, din punctul meu de vedere. Da, aşa arăta. Pe bune. Îl chema Prince Randian şi, chiar şi fără mâini sau picioare, putea să se bărbierească, să scrie, picteze sau ruleze ţigări. Vorbea 3 limbi străine, a fost căsătorit şi a avut patru copii. Era mare fan practical jokes şi farsa lui preferată era să se ascundă într-o cutiuţă, să aşteaptă să treacă cineva prin apropiere, şi apoi să urle.

Locul 6, Half-Boy

Partea ce mai interesantă la Half-Boy e că aşa s-a născut. Când era mic, părinţii îl puneau să întreţină musafirii urcându-se pe o cutie şi predicând împotriva berii şi diavolului.

Locul 5, General Tom Thumb

Unul dintre cei mai mici oameni din lume. La moartea sa măsura 102 cm. După un spectacol în faţa reginei Victoria, a fost atacat de pudelul ei. :)) Cu toate astea, Tom Thumb n-a fost nici pe aproape de recordul celui mai mic om din lume. Acesta avea 57 de centimetri şi a murit din cauza… fumatului!!

Locul 4, World’s Tallest Man

A murit la 22 de ani. Măsura 2,72 metri.

Locul 3, World’s Heaviest Man

Se pare că nu e chiar world’s heaviest man. Recordul, din câte am văzut eu, aparţine lui Carol Yager, din SUA. Cea mai mare greutate a sa a fost de 727 kilograme. Chiar dacă n-a fost confirmat medical, avem aceste detalii de la… prietenul ei de atunci. Aşadar, pentru momentele disperate în care nimeni nu ne vrea, trebuie să zicem “If she could do it, so can I”. :))

Locul 2, The Original Siamese Twins

Medicina din ziua de azi i-ar fi separat cu uşurinţă. Cu toate astea, gemenii au reuşit să aibă vieţi independente. S-au căsătorit şi au avut copii. Unul, zece, iar celălalt, doisprezece. La un moment dat, însă, soţiile lor s-au certat, aşa că şi-au construit case separate. Două-trei zile bărbaţii stăteau cu o nevastă, alte două-trei, cu cealaltă.

Locul 1, The Elephant Man

Din ce-am citit pe wikipedia, se pare că n-a dus-o aşa de rău ca în film, dar nu prea sunt fun facts în viaţa lui. Şi el a avut de-a face cu Regina Victoria (ceea ce ne face să ne punem întrebări. :D) şi toată viaţa a vrut să găsească o femeie oarbă care să nu fie scârbită de el şi să-l iubească

Ah, e un fun fact. Prin anii ‘80, s-a zvonit că Michael Jackson a vrut să-i cumpere scheletul. :))))

De obicei merg pe stradă cu ochii în jos. În general, asta e de rău. Trec des pe lângă oameni pe care-i cunosc şi pare că-i ignor. Într-o zi, când lucram la Evz, am ieşit din budă tot cu ochii în jos şi unul dintre senior editori m-a întrebat dacă mă uit în jos ca să văd dacă nu am făcut pe mine. :))))) Glumea… sper. Ei bine, azi s-a întâmplat altceva.

Veneam dinspre metrou şi am găsit pe jos o borsetă. Mă uit stânga, dreapta, nu era nimeni. O ridic, era plină de noroi şi destul de grea. Văd într-un buzunar un mobil şi îl scot, ca să încerc să sun pe cineva, să dau de proprietar. Mobilul era spart. Am tras un ochi în borsetă, era plină de acte. În jur, nimeni. Mă gândesc că e mai bine să o aduc acasă şi să caut o adresă sau un număr de contact. O ţin între două degete, să nu mă murdăresc, şi ajung în câteva minute acasă.

O desfac pe masa din bucătărie. Scot mobilul, buletinul (era un tip drăguţ :D) şi ceea ce pare o legitimaţie de serviciu. Pe care scrie “Poliţia română”. :)))))) Fuck, zic, mai bine o lăsam acolo. :)))) Găsesc acte de la maşină (un Hyunday, hihi) şi un portofel. Înăuntru, un milion de lei, două carduri şi… un post-it cu PIN-urile de la card. :))))) Well, mr policeman, ur stupid. :))

Am băgat cartela în telefonul meu şi imediat mă sună nevastă-sa (damn! :D). Tratăm repede, mă întâlnesc cu omu’ în 5 minute şi-i dau chestiile. Din păcate, era cu vreo 6-7 ani mai bătrân decât în poză. :))

Oricum, nu m-am simţit chiar atât de bine după fapta mea bună. Luasem borseta în ideea că o găseşte altcineva şi o goleşte. Dar cine să fie atât de cretin să fure de la un poliţist?